Instanţa supremă i-a condamnat, marţi, pe Codruţ Şereş la şase ani de închisoare cu executare şi pe Zsolt Nagy la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizărilor strategice.
Fostul ministru al Economiei şi Comerţului Ioan Codruţ Şereş a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional şi şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, potrivi deciziei instanţei supreme. Judecătorii au comasat pedepsele şi au dispus ca şereş să o execute pe cea mai grea, de şase ani de închisoare.
Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional, pedeapsă cu executare.
Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi nouă ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanţa a comasat pedepsele şi a dispus ca Flore că execute nouă ani şi şase luni de închisoare.
Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procesul "privatizărilor strategice" a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Stanchev, Mucea şi Donciu au fost trimişi în judecată în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.
Anterior emiterii actului de sesizare a instanţei de judecată, prin ordonanţa din 4 aprilie 2007 s-a dispus disjungerea cauzei privindu-i pe Şereş şi Nagy şi formarea unui dosar separat, pentru care a fost sesizată comisia competentă să acorde avizul pentru cercetarea celor doi miniştri.
Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.
Potrivit anchetatorilor, Benyatov ar fi făcut parte din grupul infracţional cu caracter transnaţional şi spionaj economic, alături de consultantul internaţional Stamen Stanchev şi de foştii funcţionari ministeriali Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu.
Procurorii consideră că Benyatov ar fi valorificat informaţiile obţinute de la ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat, utilizându-le atât cu prilejul întâlnirilor oficiale în procesele de negociere, cât şi în cadru extra-oficial cu Dorinel Mucea, Radu Donciu, precum şi cu foştii miniştri Zsolt Nagy şi Codruţ Şereş.
Potrivit probelor din dosar, Vadim Benyatov ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat extern (organizaţie) format din Stamen Stanchev şi la care au aderat şi Susak Michal şi Mustafa Oral. Potrivit procurorilor, grupul - concentrat pe obţinerea de date şi informaţii secrete referitoare la privatizarea unor societăţi strategice româneşti din domeniu energetic şi de comunicaţii - ar fi fost sprijinit de Mucea şi Donciu.
În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Ioan Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei şi Comerţului, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Gabor Kerekeş, Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţean româno-englez, Michal Susak, cetăţean ceh şi Mustafa Oral, cetăţean turc. Procesul acestora începe în 11 mai 2009, la instanţa supremă.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Codruţ Şereş este acuzat şi de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Michal Susak şi Mircea Călin Flore s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.
Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea S.C. Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a S.C. Romaero S.A. Bucureşti şi S.C. Avioane S.A. Craiova, aflate în portofoliul MEC - OPSPI, consultanţă în vederea privatizării S.N. Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării C.N. Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la S.C. Romtelecom S.A. din portofoliul MCTI.
Ulterior, dosarele au fost comasate, cei zece inculpaţi fiind judecaţi în acelaşi dosar, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.