"Prin rechizitoriul 115/P/2014 emis în data de 7 aprilie 2014, inculpatul Vlasov Mihail a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, reținându-se că, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României și arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 13 martie 2014, a pretins unui om de afaceri (denunțător) suma de 1.000.000 euro, din care a primit, prin intermediar, 200.000 euro la data de 18 martie 2014, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel încât aceștia să pronunțe o hotărâre arbitrală favorabilă denunțătorului.
La data de 12 mai 2014, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a formulat o sesizare la Direcția Naţională Anticorupţie prin care arăta că toate documentele care ar fi fost comunicate către D.N.A. în perioada 21 martie 2014 şi până în prezent și care poartă semnătura şi viza organelor de conducere actuale ale Camerei de Comerţ şi Industrie a României, sunt emise fără a fi îndeplinite condiţiile legale de reprezentare. Această sesizare a fost făcută întrucât conducerea CCIR a fost în permanență informată de faptul că, prin interpuşi (rude ale fostului preşedinte Vlasov Mihail care au fost angajate la CCIR) se încearcă comunicarea unor documente care nu reprezintă realitatea şi implicit nici voinţa reală a conducerii actuale", se arată în comunicatul DNA.
"Ca urmare, s-au solicitat lămuriri Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. A rezultat că, la data de 28 aprilie 2014 această organizaţie a primit o cerere formulată de Vlasov Mihail depusă de fiica acestuia, Vlasov Vanda, prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte „dacă din momentul înscrierii pe lista de arbitri – anul 2008 şi până în prezent a fost numit sau desemnat ca membru al instanţelor de arbitraj”. Ca răspuns, Chirilă Cassandra, secretară în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a întocmit un înscris în care a precizat că Vlasov Mihail nu a făcut parte din nici o instanţă de arbitraj, o copie a acestui exemplar fiind remisă lui Vlasov Vanda - fără a verifica în totalitate evidențele electronice și scriptice existente la nivelul Curții de Arbitraj Comercial Internațional și fără a o prezenta conducătorului instituției spre verificare, avizare și semnare. În plus, la momentul în care a depus cererea, Vlasov Vanda i-a înmânat lui Chirilă Cassandra și un „model de adeverință”.
Ulterior, acest înscris a fost depus, în procedura de cameră preliminară, la instanţa care judecă dosarul în care Vlasov Mihail a fost trimis în judecată (vezi comunicat nr. 424 din 9 aprilie 2014 postat la www.pna.ro).
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, de această dată sub semnătura actualei conduceri, a comunicat faptul că până la data de 12 mai 2014 „adeverința solicitată de Vlasov Mihail prin cererea din data de 28 aprilie 2014 nu a fost eliberată”.
Pe de altă parte, a reieșit că, în jurul datei de 15 aprilie 2014, Pop Daniela Domnica, asistent arbitral şef adjunct în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, a primit de la Vlasov Vanda o cerere formulată de Vlasov Mihail prin care solicita eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă că acesta din urmă nu a făcut parte din completele instanţei de arbitraj comercial. La insistenţele şi presiunile lui Vlasov Vanda, în aceiași zi și fără efectuarea unor verificări complete, Pop Daniela Domnica a eliberat, fără știința conducerii instituției, o adeverinţă pe care a semnat-o personal, conform celor solicitate de Vlasov Vanda. Din verificările efectuate a rezultat că acest înscris întocmit de Pop Daniela Domnica a fost folosit de Vlasov Mihail pentru termenul de instanţă din data de 22 aprilie 2014, aspect confirmat de conținutul încheierii de amânare a pronunțării din acea dată. Prin încheierea din dată la 24 aprilie 2014, ÎCCJ a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Vlasov Mihail, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Celor trei persoane Chirilă Cassandra, Pop Daniela Domnica și Vlasov Vanda li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se mai arată în comunicat.
.........................
Fostul prim-vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj Comercial Vanda Vlasov s-a prezentat miercuri la DNA, unde, potrivit unor surse judiciare, procurorii îi vor comunica că este pusă sub învinuire fiind suspectată de fals, anunţă Agerpres. Vlasov, care a venit însoţită de avocat, nu a dorit să dea declaraţii ziariştilor, menţionând că va face acest lucru după întâlnirea cu procurorii.
Citește pe Antena3.ro