x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriel Liviu Ispas, eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale

Gabriel Liviu Ispas, eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale

30 Noi 2017   •   10:00
Gabriel Liviu Ispas, eliberat din funcția de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale

Gabriel Liviu Ispas a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose. 

Decizia a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial. 

Pe 2 noiembrie, Gabriel Liviu Ispas a anunţat că este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), având calitatea de suspect în dosarul "Cutezătorii". 

"Luni, 30 octombrie 2017, am fost chemat la DNA pentru a mi se comunica faptul că s-a schimbat calitatea mea într-un dosar, din martor în suspect, ca urmare a apariţiei originalului actului adiţional semnat de MEN şi Fundaţia Pescariu în 2009, pe care, pe o pagină verso apar trei semnături, între care aparent una pare a fi a mea. Atât eu, cât şi ceilalţi doi colegi, am solicitat expertiză grafologică, precizând că nu ne aparţin acele semnături. Astăzi, ni s-a comunicat că procurorul de caz a dispus efectuarea expertizei grafologice. Nu ştiu cine şi de ce mi-a falsificat semnătura. Nu am decât calitate de suspect! Expertiza va dovedi că nu am semnat actul respectiv, dar nu contest dreptul reprezentantului legal de a semna înscrisuri fără să ceară aviz juridic. Nu fac parte din categoria celor care neagă evidenţa! Investiţia realizată de Pescariu în bază este una uriaşă şi spectaculoasă. Celor care au alte opinii le indic să viziteze baza Cireşarii, administrată de către instituţia publică! Nu am fost şi nu voi fi un etatist! Investiţia privată este benefică, cu respectarea legii! Alte comentarii nu voi face până la finalizarea cercetărilor", a scris Ispas, pe pagina sa de Facebook. 

DNA a anunţat pe 2 noiembrie că Mihai Păunică, Gabriel Liviu Ispas şi Gabriel Leahu au fost puşi sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, în dosarul în care se investighează modul prin care a fost concesionată Baza sportivă "Cutezătorii". 

Procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Mihai Păunică, la data faptei director general la Direcţia Generală Buget Finanţe Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Gabriel Liviu Ispas, la data faptei director general adjunct la Direcţia Generală Juridic şi Control din minister, şi faţă de Gabriel Leahu, la data faptei director general la Direcţia Generală Logistică din acelaşi minister, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se preciza într-un comunicat al DNA. 

În acest dosar, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, iar fostul secretar de stat Mihnea Costoiu este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

AGERPRES

×