x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriela Firea vrea microbuze şi autobuze şcolare care să preia elevii pe ruta domiciliu - şcoală

Gabriela Firea vrea microbuze şi autobuze şcolare care să preia elevii pe ruta domiciliu - şcoală

30 Mai 2019   •   13:09
Gabriela Firea vrea microbuze şi autobuze şcolare care să preia elevii pe ruta domiciliu - şcoală
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a prezentat, joi, în deschiderea şedinţei CGMB, câteva dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu, printre acestea figurând cel referitor la înfiinţarea unui serviciu municipal dotat cu microbuze/autobuze şcolare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pentru şcoala nr. 195. 

"Avem astăzi pentru a dezbate şi aproba un proiect de hotărâre pilot, este vorba despre microbuze şi autobuze şcolare care îi vor prelua pe elevi şi a-i duce pe ruta domiciliu - şcoală. Începem cu şcoala 195 din sectorul 3 al Capitalei, una dintre cele mai mari ca număr de elevi din ţară, pentru că are înscrişi 2.500 de elevi. De asemenea, din cercetările realizate de către Direcţia transporturi şi ISTB aici vin şi foarte mulţi elevi din zona metropolitană şi practic s-ar justifica să avem un element de comparaţie şi să decidem împreună dacă funcţionează acest tip de proiect şi în Bucureşti, având în vedere numărul mare de elevi, proiecte similare existând în acest moment şi în alte oraşe mari din ţară sau din Europa", a declarat Firea. 

Un alt proiect la care a făcut referire primarul este lista cadrelor medicale care vor beneficia de locuinţe de serviciu. 

"Este vorba despre 147 de cadre medicale din 177 de locuinţe deja achiziţionate. Proiectul prevede, aşa cum a fost aprobat de Consiliul general, achiziţia unui număr de 600 de locuinţe de serviciu pentru cadrele medicale. Comisia a validat deocamdată 177 de locuinţe, iar astăzi votăm lista primilor 147 de beneficiari", a subliniat Firea. 

Primarul general a mai propus dezbaterii şi aprobării un proiect din domeniul sănătăţii - susţinerea financiară pentru aparate ortodontice destinate elevilor din Bucureşti. 

"Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale a înfiinţat, anul trecut, o reţea de cabinete stomatologice la care au fost trataţi peste 60.000 de elevi din Bucureşti. Venind cu această susţinere financiară, între 1.100 şi 1.400 de lei, ca valoare şi în funcţie de problema pe care o are elevul, deoarece s-a constatat că sunt foarte mulţi elevi care au probleme cu dentiţia, dar nu merg la medic din cauza problemelor financiare", a susţinut Firea. 

Ea s-a referit şi la transferul unei clădiri din centrul Capitalei către Institutul Elie Wiesel, în vederea înfiinţării Muzeului Holocaustului, un proiect care a fost respins la ultima şedinţă a CGMB. 

"S-a spus că nu ar fi posibil transferul acestei clădiri, pentru că nu există avizul Ministerului Culturii. Domnul director al Direcţiei juridice vă va explica că acest aviz este necesar, dar el trebuie să fie obţinut de instituţia care doreşte să amenajeze Muzeul Holocaustului şi anume Institutul Elie Wiesel, nicidecum proprietarul clădirii, adică noi. În cazul în care Institutul Elie Wiesel nu obţine avizul de la Ministerul Culturii pentru înfiinţarea muzeului, acest imobil revine de drept la proprietar, adică la Consiliul General", a explicat Gabriela Firea. Agerpres

×
Subiecte în articol: gabriela firea