x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încep lucrările gazoductului Tuzla - Podișor. Va traversa județele Constanța, Călărași și Giurgiu

Încep lucrările gazoductului Tuzla - Podișor. Va traversa județele Constanța, Călărași și Giurgiu

de Redacția Jurnalul    |    16 Iun 2023   •   23:08
Încep lucrările gazoductului Tuzla - Podișor. Va traversa județele Constanța, Călărași și Giurgiu
Sursa foto: Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ordinul de începere a lucrărilor gazoductului Tuzla - Podișor, o investiție majoră a României pentru exploatarea și valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră.

Burduja spune că în prima zi de mandat la Ministerul Energiei a semnat ordinul de începere a lucrărilor la construcția gazoductului Tuzla – Podișor, o investiție majoră a României pentru exploatarea și valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră.

„Câteva cifre: 300 de km, investiție în valoare de 478 milioane euro, peste 8 miliarde de metri cubi/an de gaz românesc în plus în economia românească, sute de mii de români și sute de instituții publice cu acces la rețeaua de gaz. Gazoductul va traversa județele Constanța, Călărași și Giurgiu. Așteptăm săptămâna viitoare decizia strategică a Romgaz și OMV Petrom de exploatare a gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep. Acestea vor ajunge în casele românilor și în economia națională prin investiția pornită astăzi. Plus gazele naturale din Marea Caspică și gazul lichefiat din terminalele din Turcia și Grecia”, spune Sebastian Burduja, pe Facebook.

Acesta le-a urat succes echipei de la Transgaz, executantului turc Kalyon Insaat Sanayi.

„Energia viitorului are nevoie de viziune, investiții majore și securitate. Investiția gazoductului Tuzla-Podișor are toate aceste elemente cheie. Pentru toți românii, înseamnă acces la resurse naționale la un preț mai bun, deci o viață mai bună și dezvoltare economică”, a mai spus ministrul Energiei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×