Societatea Romarm a finalizat inventarul făcut la Uzina Mecanică Sadu, după ce anchetatorii au întrerupt producţia şi au cerut o analiză clară asupra mărfii din depozite. Neregulile descoperite sunt foarte grave, reprezentanţii firmei găsind neînregistrată cantităţi mari de gloanţe şi explozibil.
Pentru că nu era evidenţiată în actele uzinei, achetatorii au motive să creadă că întreaga marfă era vândută pe piaţa neagră. Pentru că şi afacerea a fost deconspirată după ce un angajat al fabricii a fost prins în flagrant în timp ce vindea gloanţe, la kg, unui investigator sub acoperire. De această dată, cantităţile de muniţie descoperite “în plus” în depozite, sunt foarte mari. Vorbim de 120 de mii de cartuşe pentru pistoale mitralieră şi 500.de mii de capse pirotehnice care declanşează explozii în serie, folosite până în 2007, în minele de subteran. Acest explozibil a fost interzis după intrarea României în Un Europ, dar era fabricat în continuare la Sadu şi vândut pe piaţa neagră. Cu ocazia inventarului s-a mai descoperit şi un milon de cartuşe care aveau pulberea din delaborări şi care nu erau funcţionale. Această muniţie fusese refuzată de contractant, pentru că a picat la testul pirotehnic, atunci când a fost probată, dar care, la fel, reprezenta marfă la negru.
La începutul lunii aprilie, 6 angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu, printre care şi directorul general, au fost reţinuţi sub acuzaţia de trafic de muniţie şi abuz în serviciu. Atunci, un angajat al fabricii a fost prins în timp ce încerca să-I vândă unui poliţist sub acoperire 200 de gloanţe. Omul vindea muniţia la kilogram, iar un kilogram de gloanţe pentru pistoale mitralieră era cumpărat cu 40 de lei.