x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grătarele se plătesc la greu la Osica de Sus!

Grătarele se plătesc la greu la Osica de Sus!

de Dan Constantin    |    02 Mai 2020   •   10:28
Grătarele se plătesc la greu la Osica de Sus!
Sursa foto: pixabay.com

Grupul de băieți șmecheri, ieșiți la grătar de 1 mai, lângă pădure, care chemau poliția să-i vadă, au reușit în cererea lor. Apelul, difuzat pe Facebook, a ajuns la instituția solicitată, care a reacționat și le- a satisfăcut cererea. Grupul „s-a ars” după ce poliția  i-a identificat. Transmiterea chefului la iarbă verde pe rețeaua de socializare a permis identificarea rapidă a participanților. 

Un comunicat al Poliție județene Olt precizează că au fost identificate  cele 9 persoane care participau la petrecerea în grup. Toate erau din comuna Osica de Sus și aveau vârste între 15 și 36 de ani, aplicându-se amenzi totale de 80 000 lei. Amenzile s-au dat pentru încălcarea prevederilor Ordonanței militare 2.

 Osica de Sus este o localitate din județul Olt cu 5000 de locuitori, situată la 15 km de Caracal.

  •  

×