x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu: S-a semnat contractul pentru achiziția a 20 de trenuri

Grindeanu: S-a semnat contractul pentru achiziția a 20 de trenuri

25 Mar 2022   •   14:17
Grindeanu: S-a semnat contractul pentru achiziția a 20 de trenuri

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat vineri că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat un contract pentru achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani.

Potrivit ministrului Transporturilor, valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA. Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani. În acest caz, valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA.

Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune.

Trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 km/h și vor fi dotate cu zone pentru călătorii cu dizabilități, zone destinate distribuirii automate de bilete și aparate de compostat, zone de bar sau bistro, sisteme de climatizare și conexiune wi-fi.

Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și din bugetul de stat, iar primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023.

Sorin Grindeanu anunță că pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat până la finalul anului 2024.

Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre București și Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sorin grindeanu