x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje de băutură

Guvernul a aprobat sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje de băutură

05 Oct 2021   •   11:00
Guvernul a aprobat sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje de băutură

Guvernul a aprobat luni o hotărâre care reglementează sistemul garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR). Aceasta se referă la ambalaje de băutură din sticlă, plastic sau metal, iar magazinele vor fi obligate să le preia.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, acest sistem presupune o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă care va fi recuperată imediat ce ambalajele folosite vor fi returnate în orice magazin din România. De asemenea, sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni la supermarketuri.

Prevederile hotărârii se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.

„Adoptarea HG-ului de astăzi (luni-n.r.) este un pas firesc, având în vedere procesul de consultare publică lung și consistent, pe care l-am avut alături de toți actorii din piață: retaileri, producători, cumpărători. Contribuția acestora este una decisivă la construcția și operaționalizarea sistemului garanție-returnare.Totodată, SGR-ul funcționează deja în peste 10 state europene, cu rezultate care ating colectarea și procesarea a circa 90% din deșeurile reciclabile puse pe piață. Implementarea SGR-ului în România are o contribuție esențială în atingerea țintelor ambițioase de reciclare și colectare, pe care ni le-am asumat prin adoptarea OUG-urilor privind regimul deșeurilor din luna august a acestui an”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

Conform sistemului garanție-returnare, ambalajele returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori. Întreaga infrastructură de preluare a deșeurilor din magazine va fi organizată printr-un operator unic de sistem, la fel ca în statele în care sistemul funcționează deja.

Acest operator va fi o entitate non-profit în care se vor găsi producători sau reprezentanți ai acestora, comercianți, dar și statul român, reprezentat de autoritatea centrală pentru protecția mediului cu un procent de 20%.

Conform Ministerului Mediului, după selectarea operatorului național de sistem, întreaga infrastructură tebuie să fie finalizată în luna octombrie a anului viitor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bauturi