x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul alocă peste 148 de milioane de lei pentru 17 județele afectate de inundații

Guvernul alocă peste 148 de milioane de lei pentru 17 județele afectate de inundații

21 Iul 2021   •   17:50
Guvernul alocă peste 148 de milioane de lei pentru 17 județele afectate de inundații

Executivul alocă 148,7 milioane de lei către 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii vor fi folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, după cum a anunțat premierul Florin Cîţu.

"Astăzi, în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri", a spus acesta.

Executivul va acorda fonduri și școlilor afectate de inundații, după evaluarea pagubelor.

"Sigur va aloca bani. Avem şi o evaluare preliminară, dar aştept evaluarea finală. Este vorba despre 17 unităţi şcolare, 9 în Cluj-Napoca, o şcoală în Botoşani, trei grădiniţe în Braşov, un grup sportiv în Satu Mare şi trei şcoli în Alba. E vorba de infiltraţii de apă, acoperişuri avariate, în unele cazuri sunt demisoluri inundate. Vom acorda în timp resursele pentru a repara ceea ce s-a întâmplat cu aceste şcoli", a precizat demnitarul. 

×
Subiecte în articol: inundatii