x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hacker-ul "Guccifer", extrădat în SUA după ce îşi va ispăşi pedeapsa din România

Hacker-ul "Guccifer", extrădat în SUA după ce îşi va ispăşi pedeapsa din România

11 Sep 2018   •   10:12
Hacker-ul "Guccifer", extrădat în SUA după ce îşi va ispăşi pedeapsa din România

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis luni cererea de extrădare în Statele Unite ale Americii a hacker-ului Marcel Lehel Lazăr, alias "Guccifer" sau "Micul Fum", predarea acestuia fiind amânată până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau a executării până la termen a pedepsei de 7 ani închisoare pe care o are în România.

Potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei, CA Alba Iulia a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării în ceea ce îl priveşte pe Lazăr şi a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din SUA, înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 8 august.

"Dispune extrădarea cetăţeanului român - persoana extrădabilă Lazăr Marcel Lehel în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare cu deducerea perioadei executate în arest de la 01.09.2016 până la 12.10.2016, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite - Districtul de Est Virginia- Secţia Alexandria (...) pentru săvârşirea infracţiunilor de: - acces neautorizat la un sistem informatic protejat (...); furt de identitate în formă calificată (...)", se arată în soluţie.

Instanţa a dispus amânarea predării persoanei extrădabile până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare.

Săptămâna trecută, faţă de acesta a fost instituită măsura arestării provizorii în vederea extrădării, fiind emis un mandat de arestare ce va deveni efectiv la data la care Lazăr nu se va mai afla sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bucureşti în 2014.

Hotărârea este cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare.

Marcel Lehel Lazăr, alias "Guccifer" sau "Micul Fum", a devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail ale unor personalităţi din România şi America.

El îşi ispăşeşte în prezent, la Penitenciarul Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, o pedeapsă de şapte ani de închisoare. Hacker-ul a fost condamnat în 2014 pentru că a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică. Printre persoanele al căror e-mail a fost spart de "Guccifer" se află George Maior şi Corina Creţu.

Luna trecută, Judecătoria Deva a respins ca neîntemeiată, potrivit informaţiilor postate pe portal, cererea de liberare condiţionată formulată de către Lazăr.

El a fost condamnat în 2016 la închisoare, de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, după ce a pledat vinovat la două din cele nouă capete de acuzare, respectiv la acuzaţiile de acces neautorizat la un sistem informatic protejat şi furt de identitate în formă calificată. A fost extrădat, în primăvara lui 2016, din România în SUA, pe perioada desfăşurării procedurilor judiciare, şi a fost adus din nou în ţară în octombrie 2016 şi încarcerat iniţial la Rahova.

Rolul potenţial al lui Marcel Lazăr Lehel în ancheta privind spargerea contului de e-mail al lui Hillary Clinton a fost evocat prima dată în primăvara lui 2016 de către Fox News. Contul de e-mail al fostului secretar de stat conţinea circa 2.200 de e-mail-uri cu informaţii clasificate şi alte 22 de nivel Top Secret.

Lazăr este bănuit că a spart circa 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014. Printre persoanele vizate se numără fostul secretar de stat american Colin Powell, Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton, membri ai familiilor Bush şi Rockefeller, dar şi vedete din SUA.

În România, "Guciffer" a spart şi conturile de e-mail şi Facebook ale unor persoane publice - Corina Caragea, Laura Cosoi, Rona Hartner, Bianca Drăguşanu sau Cristian Pulhac. AGERPRES

×
Subiecte în articol: guccifer