Aproximativ 200 de fermieri harghiteni au luat cu asalt, în această dimineaţă, birourile Direcţiei Agricole pentru a depune proiecte de finanţare din fonduri europene, în ultima zi destinată primirii cererilor, anunţă Agerpres.
Harghitenii speră să obţină un ajutor de 1.500 de euro, anual, pentru o perioadă de cinci ani, banii urmând să fie alocaţi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă. Directorul adjunct al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală Harghita, Vasile Juravle, a declarat că sesiunea de depunere a proiectelor a început în 3 decembrie, dar numai în ultimele săptămâni numărul solicitanţilor a crescut semnificativ. Potrivit sursei citate, este unul dintre programele europene care au avut cel mai mare succes în rândul harghitenilor. 'A fost un succes extraordinar, la care nu ne-am aşteptat. Ultimele săptămâni au fost unele de foc, am lucrat cu colegii mei de la 8 dimineaţa până la 12 noaptea, iar aseară până la 3 dimineaţa. Sunt încă peste 200 de oameni la uşă şi nu vom reuşi decât să le dăm bilete de ordin, urmând ca apoi să facem noi conformitatea, eligibilitatea şi vizita pe teren', a afirmat Vasile Juravle. La rândul său, directorul general al DADR Harghita, Torok Jeno, a declarat că succesul se datorează unei conlucrări foarte bune între instituţia pe care o conduce, Oficiul de Consultanţă, Prefectura şi Consiliul Judeţean. 'Am fost în toate comunele şi am ţinut mai multe instruiri, le-a explicat oamenilor despre ce este vorba şi mă bucur foarte mult că suntem printre primele judeţe din ţară la acest program', a spus Torok Jeno. Până vineri, în ultima zi de depunere, aproximativ 400 de proiecte au fost înregistrate la DADR Harghita, cele mai multe destinate fermelor de creştere a vacilor cu lapte şi ovine, fermelor apicole şi celor de cultivare a cartofului. 'Am o fermă cu zece vaci în Vlăhiţa şi aş vrea să mă extind. Să mai cumpăr ceva teren, să achiziţionez nişte utilaje, să cultiv şi cartofi şi acest ajutor este binevenit', a afirmat Konrad Janos. Reglementările prevăd că fermierii primesc câte 1.500 de euro anual, timp de cinci ani, iar în anul al treilea se va controla dacă dimensiunea fermei a crescut. Dacă aceste lucru nu se întâmplă încetează plata pentru ultimii doi ani, dar fermierii nu au obligaţia returnării banilor pentru primii trei ani în care au primit sprijinul. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro