Cel mai mare producător de energie electrică din țară a primit până la termenul-limită de luni, ora 16:00, două oferte din partea consultanților care vor să obțină noul contract pentru servicii de recrutare a noilor directori plini.
Procedura a fost demarată miercurea trecută, printr-un anunț publicitar pe site-ul companiei și pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), așa cum a anunțat în premieră Mediafax.
Este vorba de posturile de director general și director financiar pentru care nu au fost găsiți candidații care să îndeplinească toate condițiile în cadrul procedurii anterioare, finalizată cu eșec chiar înainte de termenul-limită de 28 noiembrie, stabilit de oficialii de la Bruxelles pentru îndeplinirea obligațiilor asumate în Jalonul 121 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) privind guvernanța corporativă în companiile de stat din energie.
Hidroelectrica anunțase oficial în seara zilei de 26 noiembrie, o confirmare informațiilor obținute pe surse de Mediafax, că procedura de selecție se reia, după ce niciun candidat nu a reușit să întrunească toate condițiile pentru a fi ales director general, după eșecul procedurii pentru alegerea unui director financiar.
Ce înseamnă Jalonul 121
Îndeplinirea obligațiilor din PNRR, în acest caz numirea unor directori titulari, permitea deblocarea sumelor aferente din cea de-a treia tranșă de plată, în valoare totală de 809,4 milioane de euro, pentru care fondurile care fuseseră suspendate din luna martie.
Teoretic, Comisia Europeană avea termenul oficial pentru evaluarea îndeplinirii jaloanelor din PNRR la două luni de la termenul de 28 noiembrie.
În esență, Comisia trebuie să stabilească „amenda”, care poate fi de zeci de milioane de euro, pentru jaloanele pe care le consideră neîndeplinite. Cererea de plată cu numărul trei – respectiv verificarea îndeplinirii jaloanelor din PNRR – era încă în evaluare, potrivit informațiilor Mediafax de la Comisia Europeană cu zi înainte de termenul oficial de două luni pe care îl au specialiștii de la Bruxelles.
Jalonul 121 privind guvernanța corporativă a companiilor din sectorul energetic a fost unul cu provocări. Potrivit oficialilor, în ceea ce privește acest jalon, cu o valoare de 227,9 milioane de euro, autoritățile române au transmis lista cu numirile efectuate în posturile de conducere ale companiilor strategice, dar Hidroelectrica a fost menționată la excepții.
Ce prevede procedura
Potrivit documentelor companiei, procedura aplicată pentru atribuirea contractului este prin achiziție directă cu sursă de finanțare a contractului din fonduri proprii.
Prestatorul trebuie să fie specializat și autorizat în condițiile legii pentru a-și desfășura activitatea în domeniul resurselor umane. Obiectul contractului, respectiv servicii de recrutare, trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator al ofertantului.
Potrivit surselor Mediafax, specialiștii în achiziții evaluează în prezent dacă cele două oferte depuse respectă în totalitate condițiile din prima fază de calificare. În acest moment, ofertanții sunt verificați pe baza unor criterii de calificare, care sunt prezentate în caietul de sarcini, iar în urma primei etape de calificare vor fi selectați ofertanții care ocupă primele cinci locuri pe baza punctajului rezultat în urmă aplicării criteriilor de calificare.
Conform anunțului publicitar inițial, în situația în care, doi sau mai mulți ofertanți obțin același punctaj în cadrul etapei de calificare și se clasează pe unul din locurile 1 – 5, entitatea contractantă va invita în etapă a două toți candidații clasați pe locurile 1 – 5.
Oferta tehnică și oferta financiară se vor depune după această primă etapă, de către ofertanții selectați în urmă etapei de calificare.
Oferta depusă pentru etapa a doua trebuie să cuprindă propunerea tehnică, propunerea financiară și documentele de calificare solicitate. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț.
Potrivit documentului, oferta câștigătoare este oferta admisibilă, rezultată în urmă aplicării criteriului de atribuire. Valoarea totală estimată a achiziției : 145.820 lei fără TVA.
Durata contractul este de 17 luni de la dată semnării contractului de prestări servicii de ambele părți contractante.
„Se va constitui o garanție de bună execuție, numai de către ofertantul declarat câștigător în urmă derulării achiziției directe; în cuantum de 10 % din valoarea contractului, fără TVA, în termen de maxim 5 zile lucrătoare după semnarea contractului sectorial”, potrivit documentelor de achiziție.
Cel mai mare producător de energie electrică și deținătorul celei mai mari cote de pe piața furnizării și un portofoliu de peste un milion de clienți este controlată de stat, prin Ministerul Energiei. Compania operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW și deține și un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
(sursa: Mediafax)



