x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hotelurile vor fi clasificate de stat. ANT va verifica peste 4.000 de unităţi de cazare

Hotelurile vor fi clasificate de stat. ANT va verifica peste 4.000 de unităţi de cazare

de Elena Stan    |    17 Iul 2013   •   20:46
Hotelurile vor fi clasificate de stat. ANT va verifica peste 4.000 de unităţi de cazare
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Proprietarii de structuri de cazare de la noi din ţară nu vor putea să-şi mai clasifice singuri unităţile, potrivit declaraţiei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Răzvan Filipescu. “Am hotărât să renunţăm la autoclasificare, pentru a creşte calitatea serviciilor şi pentru a nu îi lăsa pe proprietari să interpreteze subiectiv legea. Au fost cazuri în care s-a procedat subiectiv şi când structuri de cazare au fost clasificate la un număr de stele, dar în realitate condiţiile de cazare nu corespundeau”, a declarat Răzvan Filipescu. Acesta a explicat că proprietarii unităţilor de cazare vor fi nevoiţi să ceară “stele” de la stat.

Marilena Stoian, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), spune că schimbarea legislaţiei este binevenită. “E un lucru bun că s-a schimbat ordinul cu privire la autoevaluarea unităţilor de cazare deoarece sunt mulţi care nu ştiau exact ce trebuia să facă. Nu era vorba de rea voinţă, însă pur şi simplu nu ştiau oamenii despre ce era vorba. În plus, pentru noi, operatorii din turism, momentul în care cerem clasificarea este unul din care mai primim sfaturi de la cei care cunosc legea mai bine. Era un fel de consiliere, dacă se poate spune aşa”, ne-a declarat Marilena Stoian, preşedintele ANTREC. Puţin mai reţinut în declaraţii a fost secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România, care aşteaptă să vadă ce consecinţe va avea modificarea legii. “Am auzit şi eu că s-a schimbat ordinul. Nu ştiu cu cine s-au consultat, însă dacă e lege nu avem ce să facem. Cert este că s-au introdus tot felul de chestiuni noi care nu îşi aveau rostul. Autoevaluarea funcţiona la nemţi deoarece ei au un alt nivel de cultură. Eu nu ştiu de ce a făcut fostul ministru acest lucru posibil, asta cu autoevaluarea. Nu am de comentat mai mult deoarece nu ştim exact ce se va întâmpla mai departe”, ne-a explicat Mihai Râjniţă, secretar general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Unităţile vor fi controlate

Inspectorii ANT vor verifica până la sfârşitul anului peste 4.000 de structuri de cazare care s-au autoevaluat începând cu luna februarie 2011. În cazul în care se vor constata neconcordanţe, unităţile de cazare vor fi reclasificate. “Începând cu 14 iunie, unităţile de cazare depun la ANT documentele pentru clasificare, iar în termen de 30 de zile li se eliberează o autorizaţie de funcţionare provizorie. Aceasta este valabilă pentru maximum 30 de zile, interval în care ANT este obligată să verifice unitatea respectivă. După verificare, în maximum 15 zile autoritatea emite un certificat de clasificare”, a explicat Răzvan Filipescu.

În România sunt peste 1.300 de hoteluri

Potrivit ANT, în luna februarie 2011 s-a stabilit printr-un act normativ că unităţile de cazare, fie că sunt hoteluri, moteluri, hosteluri, pensiuni, hanuri sau alte structuri, se pot autoevalua şi autoclasifica. După autoclasificare, instituţiile statului urmau să verifice dacă numărul de stele pus de proprietar pe faţada hotelului corespunde gradului de confort şi calităţii serviciilor din unitatea respectivă. Astfel, din 2011 s-au autoevaluat în vederea clasificării sau reclasificării 5.947 de structuri de cazare, din care 1.868 au fost verificate. În România sunt înregistrate peste 1.300 de hoteluri, care au 180.000 de locuri de cazare (circa 100.000 de camere). Numărul total au structurilor de cazare, incluzând hoteluri, moteluri, vile, pensiuni, campinguri etc. este de aproape 8.000 de unităţi.

×