x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iaşi: Şapte persoane, printre care patru copii, transportate la spital în urma unui accident rutier

Iaşi: Şapte persoane, printre care patru copii, transportate la spital în urma unui accident rutier

30 Apr 2019   •   13:30
Iaşi: Şapte persoane, printre care patru copii, transportate la spital în urma unui accident rutier

Şapte persoane, printre care patru copii, sunt transportate, marţi, la mai multe spitale din Iaşi, după ce au fost victimele unui accident produs în localitatea Bălţaţi. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, în accident au fost implicate trei autoturisme, dintre care unul este răsturnat. În urma producerii accidentului, un minor de 16 ani a rămas încarcerat şi este conştient. 

"Sunt transportate la spital şapte persoane, dintre care patru copii, cu toţii conştienţi. De la Târgu Frumos au intervenit un echipaj de prim ajutor, nouă subofiţeri, precum şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a declarat Silvia Bolohan, purtător de cuvânt al ISU Iaşi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Iaşi accident rutier