x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ/Europa luptă pentru climă

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ/Europa luptă pentru climă

de Alexandru Nastase    |    05 Feb 2009   •   00:00

Raportul final al Comisiei pentru schimbări climatice a fost adoptat ieri de Parlamentului European cu o largă majoritate.

Documentul oferă recomandări pentru viitoarea politică integrată a protecţiei mediului, subliniind importanţa obiectivului de menţinere a creşterii temperaturii medii globale cu 2°C. În acelaşi timp, raportul elaborat de eurodeputatul Karl-Heinz Florenz solicită reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 25%-40% până în 2020, respectiv 80% până în 2050, faţă de nivelul din 1990. Membrii PE se declară “extrem de preocupaţi de faptul că, astfel cum se indică în numeroase rapoarte ştiinţifice recente, efectele schimbărilor climatice sunt mult mai rapide şi mult mai grave decât se credea până acum”. În consecinţă, se cere comisiei să monitorizeze îndeaproape şi să analizeze cele mai recente rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în scopul de a aprecia, în special, dacă obiectivul UE de 2 grade Celsius şi-ar atinge scopul de a evita schimbările climatice periculoase.

În raport sunt prezentate domeniile în care trebuie luate măsuri: energie, biocarburanţi, eficienţă energetică, mobilitate, logistică, turism, captarea şi stocarea carbonului, protecţia solului, a pădurilor, managementul apei, pescuit, promovarea tehnologiilor de viitor, educaţie.

×
Subiecte în articol: verde!