x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întrebări – Enervări – Mirări

Întrebări – Enervări – Mirări

11 Iun 2008   •   00:00

Ne enervează că de toate promisiunile din campania electorală se va alege praful şi pulberea o dată ce domnii vor fi "înscăunaţi". Iar cetăţeanul va fi din nou aburit patru ani.



  • Şi vineri, şi sîmbătă, şi duminică, şi alaltăieri, şi ieri ne-a enervat brambureala îngrozitoare iscată la intersecţia Mihai Bravu cu Vatra Luminoasă, acolo unde "marii meşteri mari, calfe şi zidari", şefi ai reparării drumurilor din Bucureşti, au scos bucăţile de fier ale şinelor de tramvai în mijlocul intersecţiei şi le-au lăsat acolo.
  • Este de-a dreptul strigător la cer ca peste două milioane de voturi exprimate la scrutinul de acum o săptămînă să fie anulate.
  • Ne enervează faptul că în plină criză pe piaţa imobiliară, cînd nu prea se mai vinde şi nu se mai cumpără nimic, preţurile la terenuri continuă să crească.
  • Ne enervează că de toate promisiunile din campania electorală se va alege praful şi pulberea o dată ce domnii vor fi "înscăunaţi". Iar cetăţeanul va fi din nou aburit patru ani.
  • Ne enervează nesimţirea unora dintre participanţii la trafic, autointitulaţi şmecheri, care-şi lasă maşinile pe unde au ei chef, fără să-i intereseze că blochează circulaţia. Iar mai enervantă este indiferenţa autorităţilor, care se fac că nu văd astfel de contravenţii.
  • Ne enervează din nou vremea, care, ca de obicei în ultimele săptămîni, se anunţă urîtă în week-end.

×
Subiecte în articol: observator