x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întrebări – Mirări – Enervări

Întrebări – Mirări – Enervări

28 Iun 2008   •   00:00

Ne enervează în continuare craterele din asfalt din faţa sediului Televiziunii Române, pe Calea Dorobanţilor, umplute permanent cu roţile maşinilor, de fiţe sau nu, care n-au nici o şansă să le ocolească. 



  • Ne enervează cei care vorbesc despre salvarea vieţii unui singur copil în cazul fetiţei de 11 ani, abuzată, violată şi gravidă. De fapt, este vorba de doi copii, nu de unul singur! La viaţa ei nu se gîndesc cei care îi cer să nască? Dacă tot se vorbeşte despre salvarea unui suflet nevinovat, cu referire la făt, cine salvează sufletul fetiţei? Din formularea asta ar trebui să înţelegem că este vinovată şi trebuie condamnată pentru că a fost violată la 11 ani de unchiul său? Sau că nu este un copil, ci o femeie matură care poate deveni mamă responsabilă?
  • Ne enervează că pe Bulevardul Mircea Eliade din Bucureşti se lucrează "cu drag şi spor", zi de vară, pînă-n seară, dar fără nici un rezultat, pentru că muncitorii cu pricina, ba-s la masă, ba-s la umbră, ba-s la budă, ba au pauză de regrupare şi tot aşa o ţin pînă la sfîrşitul programului.
  • Ne enervează în continuare craterele din asfalt din faţa sediului Televiziunii Române, pe Calea Dorobanţilor, umplute permanent cu roţile maşinilor, de fiţe sau nu, care n-au nici o şansă să le ocolească.  

×
Subiecte în articol: observator