Trenul pe ruta Gara de Nord – Otopeni necesită o investiţie de peste un milion de lei, însă ministrul Transporturilor se pare că nu a fost informat de subalternii săi despre acest lucru. Este imposibil ca această cursă să devină funcţională în doar câteva zile, aşa cum a anunţat ieri plin de entuziasm Radu Berceanu.
Ministrul vrea să fluidizeze traficul pe DN1 prin introducerea unei curse feroviare pe relaţia Gara de Nord – Otopeni. “Linia de cale ferată Gara de Nord – Otopeni va fi dată în funcţiune în câteva zile, iar un bilet va costa 6 lei. Acest lucru nu necesită nici o investiţie. Distanţa de circa 20 de kilometri va fi parcursă în 40-45 de minute, nu este o soluţie formidabilă, însă poate îmbunătăţi transportul până la Otopeni, până când vom putea finanţa şi realiza alte soluţii mai scumpe”, a declarat ieri Radu Berceanu. Oficialul a precizat că în Aeroportul Henri Coandă va fi deschisă o casă de bilete a CFR, de unde vor putea fi cumpărate bilete spre orice destinaţie. De asemenea, din orice gară din ţară, călătorii vor putea achiziţiona bilete spre Otopeni. În preţul biletului de la Gara de Nord la Otopeni este inclus transportul cu trenul până în oraşul Otopeni şi transferul cu un autobuz care va ajunge până la aeroport. Trenul va circula din oră-n oră şi va merge pe ruta Bucureşti – Triaj – Chitila – Mogoşoaia – Baloteşti.
DE LA 6.000 DE LEI LA UN MILION
Deocamdată, pe podul de la kilometrul 18 din Otopeni, unde călătorii vor coborî din tren pentru a fi transportaţi cu autobuzul la aeroport, nu există nici o facilitate, locul fiind o haltă plină de bălării. CFR SA intenţionează să construiască pe pod un peron de 150 de metri lungime. “Se studiază mai multe variante pentru a construi facilităţile necesare transbordării călătorilor şi se iau în calcul scări rulante, plus alte variante pentru persoanele cu dizabilităţi”, a explicat Cristian Ungureanu, directorul Regionalei CFR Bucureşti. Cursa anunţată ieri de Berceanu cu surle şi trâmbiţe nu poate să fie funcţională în câteva zile, deoarece proiectul are nevoie de o investiţie de peste un milion de lei. “Am spus iniţial că este nevoie de o investiţie de 6.000 de lei pentru amenajarea peronului de la Otopeni, unde opreşte trenul. Banii erau pentru tăierea copacilor, pentru ridicarea prismei de balast, pentru turnarea unei platforme de beton şi pentru realizarea unei scări. În realitate, investiţia se ridică la peste un milion de lei”, a explicat Constantin Axinia, secretar de stat în cadrul MTI. Cu fondurile respective ar urma “să ridicăm viteza de circulaţie pe ruta Bucureşti până la Mogoşoaia de la 30 km pe oră la 80 de km pe oră şi să amenajăm punctul de oprire”, a mai spus Axinia, acelaşi demnitar care în urmă cu câteva zile declara sus şi tare că pentru acest proiect este nevoie doar de un punct de oprire la Corbeanca şi 60 de milioane de lei vechi. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, astfel că investiţia este de 150 de ori mai mare. Sîc (!).
Trafic fluidizat
Pasajul subteran de la Băneasa va fi finalizat în toamna acestui an, a spus Radu Berceanu. Oficialul s-a declarat nemulţumit de autorităţile şi instituţiile care pun tot felul de piedici finalizării proiectului. “Toată lumea pune beţe-n roate. Pentru orice aviz trebuie să aştepţi foarte mult. Pasajul ar fi trebuit să fie realizat de Primărie, nu de Ministerul Transporturilor, deoarece noi ne ocupăm de drumurile naţionale. Pentru a realiza pasajul am extins DN1 către centrul Capitalei”, a explicat Berceanu.Citește pe Antena3.ro