x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPF: Aproximativ 115.800 de persoane prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

IGPF: Aproximativ 115.800 de persoane prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

21 Sep 2021   •   10:08
IGPF: Aproximativ 115.800 de persoane prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

Aproximativ 115.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 32.100 mijloace de transport (dintre care 13.200 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează marţi IGPF.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 54.400 de persoane cu 14.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 61.400 persoane cu 17.500 mijloace de transport, precizează un comunicat 

Conform sursei citate, frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 28.100 de persoane şi 14.000 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de ieşire din ţară au fost aproximativ 16.000 de persoane cu 9.200 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 44 de fapte ilegale (35 de infracţiuni şi 9 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 224.700 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.400 de lei.

×