x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an

Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an

de Mediafax    |    27 Mai 2012   •   10:16
Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an

Cladirea Tower Center International, controlata de grupul Avrig 35 si neocupata de peste trei ani, ar putea fi scoasa la inchiriere in acest an, imobilul de circa 20.000 de metri patrati reprezentand un sfert din suprafata noua de birouri cu livrare in 2012, potrivit companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis (CBRE).

Desi a fost finalizata inca din 2008, cea mai inalta cladire din zona Piata Victoriei este inca neocupata din cauza unui litigiu intre actionari.

"Cladirea a fost pastrata extrem de bine, a fost incalzita, racita, pazita, asa cum se cere ca o dezvoltare sa fie mentinuta la standarde. Din cate stim au fost rezolvate problemele intre actionari. Nu este pe piata inca, dar ne asteptam ca anul acesta sa fie scoasa la inchiriere. Am analizat aceasta cladire si poate intra la livrari noi in acest an", a declarat Catalina Jigman, seful departamentului birouri CBRE Romania.

Pe langa aceasta cladire vor mai fi finalizate AFI Business Park, Aviatorilor Business Plaza, Prezan OB, UniCredit HQ si ART Business Center 6. La finele anului vor fi livrate pe piata si cladirile Sky Tower (cea mai inalta cladire de birouri din Bucuresti) si FCC Office, ambele dezvoltate de Raiffeisen evolution. Raiffeisen Bank Romania va ocupa sapte etaje din turn si intreaga cladire FCC Office.

"Piata este inca precauta, am trecut de la dezvoltari speculative la livrari de produse incepute, iar acum suntem in stadiul in care dezvoltarile pentru a se intampla depind de activitatea de preinchiriere si de finantare. Proiectele finalizate in aceasta perioada sunt formate din cladiri mici, realizate in general din fonduri proprii", a adaugat Jigman.

Primul trimestru din anul 2012 a marcat un minim istoric din punct de vedere al spatiilor noi finalizate, cu doar 2.000 de metri patrati, fata de 45.000 metri patrati in acelasi interval de anul trecut.

Lucrurile nu vor sta prea bine nici anul viitor, in conditiile in care in acest an nu a fost inceput niciun proiect nou, iar dezvoltarea unui imobil de birouri dureaza in medie intre 18 si 24 de luni.

"Pentru a finanta un proiect de birouri, bancile solicita un grad de preinchiriere de 30-50% din suprafata. Companiile nu mai sunt deschise la preinchirieri pentru ca au acum planuri pe termen scurt din cauza climatului economic instabil. Driverii pietei sunt acum reducerea si eficientizarea costurilor, relocarea cu chirii mai mici, optimizarea spatiilor. Companiile fac analiza spatiilor existente, reduc numarul de celule prin desfacerea peretilor despartitori si incurajeaza lucrul in spatii deschise", a aratat Jigman.

Printre proiectele care ar putea sa fie incepute in acest an sunt Ana Tower, dezvoltat de GTC si omul de afaceri George Copos, si Pipera Business Park al Portland Trust.

"In conditiile acestea, nivelul livrarilor din 2013 ar putea fi si mai redus decat cel din 2012, dar nu cred ca va fi un blocaj. Chiriasii ar putea sa fie dispusi la preinchirieri, ceea ce este un lucru bun pentru piata. Pe hartie sunt multe proiecte gata sa inceapa daca au preinchirieri", a explicat reprezentantul CBRE.

In lipsa unor proiecte noi, companiile se indreapta spre proiectele deja existente, ceea ce a redus rata medie de neocupare la 13%, in timp ce in centru spatiile goale sunt si mai putine, ajungand si la 6%.

In ceea ce priveste chiria, valoarea contractuala s-a mentinut in medie in ultimii ani la circa 19,5 euro pe metru patrat pe luna, insa valoarea efectiva platita este cu 5-15% mai redusa deoarece proprietarii acorda o serie de facilitati, respectiv luni de chirie zero, cotributii in cash pentru amenajarea spatiului etc.

In primele trei luni, suprafata de spatii inchiriate in Bucuresti a totalizat 45.000 de metri patrati. Stocul de spatii de birouri din Bucuresti este estimat la circa 2 milioane de metri patrati.

×
Subiecte în articol: zgarie nori birouri bucuresti