Când ministrul Nica a promis ordine şi disciplină în Poliţie, le-a cerut poliţiştilor să-şi îmbrace uniformele, ca să ştie instituţia pe cine contează. Ce vorbeşti, nea ministrule, s-au iţit poliţiştii, ne punem clopoţei?
Noi suntem sub acoperire. Undercover. Spuneam cum se fură în tramvaiul 5. Civilizat. Îţi lasă hainele. În tramvaiul 41 însă tranzacţiile sunt tranşante. Săptămâna trecută, joi, în amiaza mare, la ora 12:00 şi ceva, o tânără a simţit două suflete-pereche, de-o parte şi de alta. Unul i-a zis cu sinceritate: Ne place telefonul tău. Celălalt i-a arătat un cuţit. Ca în orice democraţie, fata a avut de ales. Le-a dat telefonul. Călătorii din apropiere se holbau cu groază la peisajul urban, să nu-i vadă hoţii că au fost martori. La capătul tramvaiului, la Casa Presei, vatmanul mărturisea că în urmă cu o zi, până seara, şase călători i s-au plâns că au fost tâlhăriţi. Al dracului undercover!
PARIZER PREŢ DE METROU
Din acelaşi motiv pentru care s-a rotunjit preţul tichetelor de călătorie s-au scumpit şi produsele vândute în băcăniile din staţiile Metrorex, deşi parizerul din subteran are o existenţă independentă de viaţa ministerului lui Radu Berceanu. În condiţiile în care mezelurile scumpe şi-au schimbat culoarea (la Victoriei, de exemplu), iar igiena şi depozitarea sunt dezastruoase. Chestiunea a surprins-o de curând şi Protecţia consumatorului, care a descoperit că unele lactate au termenul de garanţie depăşit. (R.B.)
Citește pe Antena3.ro