Miercuri, 7 noiembrie, s-a dovedit o zi a confruntării, la adăpostul întunericului, dintre organizatorii unei piese de teatru şi o haită de băieţi sportivi. Cine s-ar fi gândit că o piesă de teatru se va lăsa cu ciomăgeli? Drept este că reprezentaţia "După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)" nu putea atrage numai lume bună şi înţelegătoare, care să se aplece cu înţelepciune asupra problemelor comunităţii gay. Au roit în jurul locaţiei şi câţiva tipi care, neavând chef să aplaude la finalul piesei, au preferat să le aplice organizatorilor o corecţie. Reprezentaţia, cu referire la istoria homosexualităţii în România, a avut loc la sediul SNSPA, urmată fiind de o dezbatare ca parte a programului "CRIM – puterea stă în imaginaţie" al Miliţiei Spirituale, realizat de mai multe ONG-uri şi universităţi. Acest lucru nu i-a impresionat pe cei zece potrivnici ai homosexualităţii care se desfăşuraseră în dispozitiv lângă Universitate şi s-au pus pe aşteptat. După spectacol, trei dudui şi trei conaşi au fost zdruncinaţi fizic, pe motiv că au vorbit despre gay. "A fost un atac coordonat, în care agresorii, purtând glugi pentru a nu fi recunoscuţi, au urmărit, lovit şi fugit în mod organizat", se arată într-un comunicat al organizatorilor. S-a cerut depistarea atacatorilor, pentru că incidente de acest tip se vor răspândi şi vor ataca esenţa democratică şi europeană a statului român. Pesemne, dacă ar fi auzit cuvântul miliţie – spirituală sau nu –, voinicii s-ar fi împrăştiat înainte de ofensivă.