x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Incendiu în Delta Văcăreşti

Incendiu în Delta Văcăreşti

Publicat la 11 Iul 2016 17:40 Modificat la 11 Iul 2016 17:40
Incendiu în Delta Văcăreşti

Un incendiu a izbucnit luni după-amiază în Delta Văcăreşti, fiind afectată o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti.

La faţa locului acţionează 20 de pompieri pentru stingerea focului.

"Nu se poate face accesul cu autospeciale în zona focarului, având în vedere natura terenului, solul este moale. Se acţionează cu lopeţi", a precizat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Nu s-au înregistrat victime.

Sursa: AGERPRES

×