x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încep lucrările la pasajul subteran Piaţa Sudului. Traficul pe Calea Văcăreşti, restricţionat parţial

Încep lucrările la pasajul subteran Piaţa Sudului. Traficul pe Calea Văcăreşti, restricţionat parţial

08 Iul 2014   •   08:36
Încep lucrările la pasajul subteran Piaţa Sudului. Traficul pe Calea Văcăreşti, restricţionat parţial

Circulaţia rutieră pe calea Văcăreşti, între str. Mărţişor şi şos. Olteniţei, va fi restricţionată parţial începând de marţi, după ora 10,00, pentru demararea unor lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere. În perimetrul menţionat traficul rutier va fi deviat, asigurându-se trei benzi de circulaţie pe sensul către şos. Olteniţei şi două benzi de circulaţie pe sensul spre bd. Tineretului (faţă de trei benzi pe sens, existente în prezent). Totodată, se va închide temporar accesul din calea Văcăreşti, la benzinăria Agip, şi se instituie restricţia de oprire în zona lucrărilor.

De la aceeaşi dată, staţia de autobuze 'Şos. Olteniţei' (linii 312, 313, 381, 634, N103, N105), amplasată pe calea Văcăreşti după intersecţia cu şos. Olteniţei, sens Piaţa Unirii, şi staţia 'Piaţa Sudului' (linia 634), amplasată pe calea Văcăreşti, înainte de intersecţia cu şos. Olteniţei, sens terminal, ROMPRIM, se suspendă, potrivit Agerpres.

Totodată, autobuzele liniilor 634 şi N103 vor efectua opriri pe şos. Olteniţei în staţia 'Piaţa Sudului', corespunzătoare liniei 232, sensul spre calea Văcăreşti.

Primăria Municipiului Bucureşti demarează lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură realizat cu fonduri UE din Capitală, Pasajul subteran Piaţa Sudului, care va asigura fluidizarea traficului atât pe direcţia inelului principal de circulaţie, cât şi pe arterele adiacente inelului median. Brigada Rutieră a Capitalei le solicită conducătorilor de autovehicule să reducă viteza, să circule cu prudenţă în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de pietoni şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri sau ale poliţiei locale.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

×