x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Începe înscrierea la liceu

Începe înscrierea la liceu

de Eugenia Mihalcea    |    17 Iun 2009   •   00:00

Absolvenţii claselor a VIII-a vor completa, începând de mâine şi până la 25 iunie, fişele de înscriere la liceu, în vederea repartizării computerizate, potrivit Ministerului Educaţiei.



Înscrierea la licee se face fără examen, pe baza mediei de admitere, care este compusă din media generală obţinută la tezele cu subiect unic şi din media generală de absolvire a claselor V-VIII ­  ambele cu o pondere de 50%. Excepţie de la această regulă fac liceele sau clasele unde sunt necesare probe de aptitudini, clasele bilingve şi cele cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei recomandă părinţilor să se orienteze către licee unde media de admitere din anul precedent a fost cu un punct mai mare decât media candidatului. Totodată, pentru sporirea şanselor, se recomandă completarea a cât mai multe opţiuni.

În cazul în care doi elevi au medii egale, ei vor fi repartizaţi după unul din criteriile de departajare, în ordine: media generală obţinută la tezele cu subiect unic, media generală de absolvire a claselor V-VIII, media notelor obţinute la proba de Limba şi literatura română din cadrul tezelor cu subiect unic, media notelor obţinute la proba de Matematică, media notelor obţinute la proba de Limba maternă din cadrul tezelor cu subiect unic, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de Limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Prima repartizare computerizată va avea loc la 3 iulie, iar rezultatele acesteia vor fi afişate în ziua următoare. A doua repartizare computerizată, pentru elevii care au participat şi au rămas nerepartizaţi, sau pentru cei care nu au participat la prima etapă de admitere, va avea loc la 13 iulie.

Anul acesta au fost alocate 221.000 de locuri pentru elevi în clasa a IX-a, număr aproape egal cu cel din 2008.

×
Subiecte în articol: scoala media