x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Închisoare CIA în plin Bucureşti

Închisoare CIA în plin Bucureşti

de Mihaela Matachita    |    13 Aug 2009   •   00:00
 Închisoare CIA în plin Bucureşti

Fostul şef al principalei baze de aprovizionare a CIA din Europa, Kyle D. Foggo, a declarat că, în martie 2003, doi oficiali ai agenţiei i-au cerut ajutorul în vederea construirii unor închisori secrete pentru cei mai periculoşi terorişti, cotidianul New York Times precizând în ediţia electronică de joi că una dintre acestea era pe o stradă aglomerată din Bucureşti.

Kyle D. Foggo (55 de ani), căruia i se mai spune Dusty şi este cunoscut drept mare amator de havane şi bourbon, capabil să obţină orice la cererea CIA, a acceptat. Astfel, a supravegheat construcţia celor trei centre de detenţie, fiecare urmând să adăpostească circa şase deţinuţi.

Potrivit New York Times (NYT), una dintre închisori "era într-o clădire renovată pe o stradă aglomerată din Bucureşti (România)", după cum au dezvăluit, pentru publicaţia americană, foşti oficiali din cadrul agenţiei, precum şi alte surse. "Alta era într-un loc izolat din Maroc şi se pare că nu a fost folosită niciodată. A treia, un alt proiect de renovare, era în afara unui oraş din fostul bloc răsăritean. Au fost proiectate să arate identic, pentru ca prizonierii să fie dezorientaţi şi să nu ştie unde se află, dacă ar fi fost mutaţi dintr-una în alta. Aceştia erau ţinuţi în celule izolate", se mai arată în articol. Dusty Foggo a pledat vinovat, anul trecut, pentru o acuzaţie de fraudă împreună cu un contractor care a echipat centrele CIA, iar acum execută o pedeapsă de trei ani într-o închisoare din Kentucky. Înainte de a părăsi CIA în 2006, Foggo devenise, în 2004, al treilea înalt oficial în ierarhia agenţiei.

Centrele secrete unde erau deţinuţi terorişti al Qaeda şi tacticile de interogare au atras multe critici, iar în prezent Departamentul american de Justiţie analizează deschiderea unei anchete penale. CIA nu a dezvăluit niciodată numărul exact al deţinuţilor, dar oficiali de top avansează cifra de sub 100, deoarece centrele rareori adăposteau mai mult de patru. Celulele erau construire pentru a evita rănirea deţinuţilor. Deţinuţii nu puteau comunica între ei, pentru ora de zilnică de exerciţii fizice fiind scoşi din celule de către ofiţeri CIA mascaţi. Printre practicile de interogare/tortură, era folosită uneori simularea înecului.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, la sfârşitul lunii iunie 2007, cel de-al doilea raport al senatorului elveţian Dick Marty, care acuză în mod special România şi Polonia că ar fi găzduit centre de detenţie CIA, în perioada 2003-2005. Numeroasele amendamente formulate de delegaţiile celor două ţări au fost respinse în totalitate. În 22 aprilie 2008, Senatul României a votat raportul Comisiei parlamentare de anchetă a presupuselor centre de detenţie CIA pe teritoriul ţării, document care precizează că nu există astfel de facilităţi şi nici baze americane secrete în România.


POLITICIENII ROMÂNI RESPING SPECULAŢIILE

Ambasada SUA la Bucureşti a anunţat că nu comentează aceste "speculaţii" din NYT, potrivit Mediafax. Directorul Human Rights Watch (HRW) Londra, Tom Porteous, a declarat, la RFI, că s-ar impune o anchetă adecvată, credibilă şi independentă, pentru a vedea ce rol ar fi putut juca autorităţile române în ce priveşte centrele de detenţie ale CIA în România. "Cred că există probe credibile (...) Dar aici nu vorbim doar despre România (...) E nevoie de o anchetă riguroasă în privinţa oricărui Guvern care a fost complice la acest program de detenţie", a declarat directorul HRW.

"Nu este prima oară când New York Times a dat informaţii în care este implicată România în scandalul închisorilor CIA şi, în opinia mea, aceste noi informaţii sunt destul de sumare şi creează o stare de ambiguitate. La vremea respectivă, când comisia parlamentară a lucrat, nu am avut nici o astfel de informaţie, nici noi, nici comisia din Parlamentul European", a declarat Norica Nicolai, preşedintele Comisiei parlamentare care a investigat prezenţa presupuselor închisori CIA. Ea a spus că foştii oficiali citaţi de NYT nu precizau că au existat astfel de închisori, ci vorbeau doar despre un proiect al CIA. Potrivit Mediafax, SIE spune că nu deţine date şi informaţii privind "subiectul". Fostul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat că nu a obţinut niciodată niciun fel de informaţie privind existenţa unor astfel de centre în România, adăugând că, dacă ar fi existat, subiectul s-ar fi aflat în ziare, neputând fi ascuns.


×