x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

08 Iun 2008   •   00:00

8 iunie 208:Membrii formaţiei Zdob şi Zdub au fost răniţi vineri seara într-un accident rutier. Maşina în care se aflau artiştii s-a răsturnat în dreptul localităţii Vadul lui Vodă, la cîţiva kilometri distanţă de Chişinău

PREMIU:Catherine Deneuve la Cluj 
Actriţa Catherine Deneuve este invitat de onoare la Festivalul Inter­na­ţional de Film Transilvania, care se desfăşoară la Cluj Napoca. Ieri sea­ră, în cadrul Galei de închi­de­re a TIFF 2008, actriţa a primit Premiul pentru întreaga carieră. Tot ieri sea­ră, a fost omagiată cu ace­eaşi distincţie şi Ta­mara Buciuceanu-Botez, maestrului Radu Beligan fiindu-i oferit Premiul de excelenţă TIFF. Catherine Deneuve stă în România pînă azi, cînd va avea o întîlnire cu reprezentanţii presei.
 

ITALIA:Menajeră româncă ucisă
Agenţia Ansa relatează în pagina electronică că o menajeră româncă în vîrstă de 47 de ani a fost ucisă cu lovituri de cuţit de soţul ei, de asemenea român, în casa bătrînului unde lucra aceasta, în oraşul italian La Spezia. La baza crimei ar sta decizia femeii de a divorţa de soţul ei. Cei doi români locuiau legal în Italia. Agresiunea s-a petrecut sub ochii bătrînului în vîrstă de 90 de ani, care o angajase pe femeie, şi a fiului acestuia, în vîrstă de 60 de ani.  


ACCIDENT: Zdob şi Zdub, la spital
Membrii formaţiei Zdob şi Zdub au fost răniţi vineri seara într-un accident rutier. Maşina în care se aflau artiştii s-a răsturnat în dreptul localităţii Vadul lui Vodă, la cîţiva kilometri distanţă de Chişinău, la graniţa dintre Republica Moldova şi Transnistria. Sunetistul trupei are nevoie de cel puţin o lună de spitalizare, avînd răni grave.

 

CAZUL ELODIA: Avocata, căutată în continuare
Ieri au fost reluate căutările avoca­tei Elodia Ghinescu, dispăru­tă anul trecut în luna august. Poliţiştii au deschis ieri dimineaţă un cavou din cimitirul de la Rîşnov, avînd informaţii că acolo ar putea găsi hainele femeii. Cavoul este gol şi aparţine preotului din localitate. Părinţii Elodiei Ghinescu locuiesc în apropierea acestui cimitir.


TRIBUTUL MĂRII: Turist înecat la Constanţa
Un bucureştean de 41 de ani a fost descoperit înecat ieri dimineaţă în zona digului de pe plaja Modern din oraşul Constanţa. Împrejurările în care şi-a pierdut viaţa sînt necunoscute. Pentru scoaterea bărbatului din apă a fost nevoie de ajutorul pompierilor de la ISU Dobrogea. Pe ţărm, poliţiştii au mai găsit două cîrje, hainele şi portmoneul cu acte şi bani ale acestuia. (Emilia Sava)


EPAVE: Curăţenie în Delta Dunării
A început un nou program de curăţare a Deltei Dunării de epave. Cele peste 100 de nave abandonate vor fi ridicate şi transportate la combinate siderurgice din ţară. Cheltuielile se ridică la aproximativ două milioane de euro şi vor fi suportate de foştii proprietari ai navelor în proporţie de 90%. Statul rom‚n va plăti pentru navele ale căror proprietari nu au fost găsiţi.


TOB 2008: Tîrg de obiecte bisericeşti
Tîrgul Internaţional Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB), ajuns la a doua ediţie în Bucureşti, se va desfăşura anul acesta între 12 şi 14 iunie la Complexul expoziţional Romexpo. Expozanţii sunt produ­cători de obiecte bisericeşti din ţară şi din toată lumea ortodoxă.

Vizitatorii vor avea parte de lansări de carte, conferinţe, mese rotunde, prezentări de produse şi servicii, concursuri, momente artistice şi alte manifestari legate de profilul tîrgului. Tîrgul este organizat de Media Scai, o agenţie media care promovează valorile creştine. (Daniela Şontică)


ACCIDENT: Bărbat căutat în Lacul Morii
Un bărbat a căzut vineri seară în Lacul Morii din Capitală. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a mobilizat o echipă de scafandri care l-au căutat ore în şir. Operaţiunea a fost îngreunată din cauza debitului ridicat al apei din lacul de acumulare. Mustafa Alexandru, de 39 de ani, se plimba cu fratele său pe malul lacului, cînd a alunecat şi a căzut în apă.

×
Subiecte în articol: observator