Presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat, ieri, la Alba-Iulia, ca exista mai multi investitori romani si straini interesati sa cumpere activele de la Tractorul Brasov dupa ce va fi lichidata voluntar, el mentionandu-i pe Gigi Becali, fratii Paunescu, Atlassib si Mahindra&Mahindra. "Speram ca prin aceasta vanzare de grup de active si utilaje sa continue productia de tractoare de la Brasov sub emblema UTB", a spus Atanasiu. BUZAU - Marie Jeane Ion si-a crestinat fiul
Marie Jeane Ion, jurnalista rapita in urma cu doi ani in Irak, alaturi de alti doi ziaristi, si-a botezat ieri baietelul, la Catedrala Municipala "Sf. Sava" din Buzau. Alexandru Matei i-a avut ca nasi pe cameramanul Sorin Miscoci, rapit alaturi de Marie Jeane, si pe Nadina Nedelea, ambii fosti colegi la Prima TV. La slujba religioasa au asistat doar rudele foarte apropiate, printre care si tatal jurnalistei, senatorul PSD Ion Vasile. (M.B.) RECORD - Cel mai geros week-end din 2007
Gerul care s-a abatut in majoritatea regiunilor tarii a facut ca acest week-end sa fie cel mai rece din acest an. Mercurul din termometre a atins in noaptea de vineri spre sambata - 21 de grade la Iasi, - 24 de grade la Botosani, dar recordul a fost inregistrat la Radauti Prut, aici minima atingand - 26 de grade. Meteorologii anunta ca de astazi vremea se va incalzi usor. (Anca Ardeleanu) DEZBATERE PUBLICA - Tariceanu refuza dialogul cu Basescu
Premierul Calin Popescu Tariceanu a refuzat invitatia la o dezbatere publica fata in fata cu presedintele Traian Basescu, pe tema crizei politice actuale lansata de postul Realitatea TV. "Va multumesc pentru propunere, dar sunt obligat sa o refuz", a spus acesta. Motivul invocat de Tariceanu a fost ca "dialogul intre institutiile statului se face pe caile oficiale, nu si prin mass-media". Traian Basescu nu daduse dupa-amiaza nici un raspuns, purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, declarand ca invitatia va fi analizata de seful statului. ARAD - Trenuri blocate de o masina
Circulatia trenurilor spre Ungaria a fost blocata in noaptea de vineri spre sambata dupa ce Rapidul Bucuresti - Budapesta a lovit o masina abandonata pe calea ferata. Accidentul nu s-a soldat cu raniti. Soferul care si-a lasat masina pe sine a fost gasit ieri. El le-a declarat politistilor ca si-a abandonat masina pentru a se duce la spital, fiind ranit in urma unui incident rutier petrecut inainte. Politistii spun ca barbatul era sub influenta bauturilor alcoolice. (Andrei Ando) PROBLEME - Pana de curent in Capitala
Ieri seara, timp de 20 de minute, zeci de blocuri din cartierul Militari au ramas in bezna din cauza unui cablu de alimentare care s-a defectat. Este cea de-a cincea pana de curent, care a avut loc in ultimele doua luni, in Bucuresti. De fiecare data, Electrica a dat vina pe sistemul invechit, dar si pe lucrarile unor agenti economici.
Citește pe Antena3.ro