x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inițiativă legislativă: TVA rambursat pentru ONG care activează în domeniul medical

Inițiativă legislativă: TVA rambursat pentru ONG care activează în domeniul medical

06 Sep 2022   •   22:40
Inițiativă legislativă: TVA rambursat pentru ONG care activează în domeniul medical

O inițiativă legislativă aprobată marți de Senat prevede rambursarea TVA în cazul ONG-urilor care au achiziții de materiale de construcţii, echipamente și consumabile în domeniul medical.

Inițiativa legislativă a fost aprobată marți de senatori. Este vorba despre susținerea organizațiilor non-profit care activează în domeniu medical și au proiecte de construire, reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente sanitare a unităților spitalicești. Documentul trebuie să fie aprobat și de deputați.

„Propunerea legislativă care va intra la vot în Camera Deputaților în următoarele zile prevede introducerea în Codul fiscal a posibilităţii de rambursare a TVA-ului pe care ONG-urile îl plătesc la efectuarea achiziţiilor de materiale de construcţii, echipamente, consumabile sanitare sau alte forme de sprijin din aceeaşi sferă, iar banii astfel obţinuţi să poată fi investiţi în continuare în proiectele de sprijinire a sectorului medical”, a explicat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Dacă va fi aprobat și de Camera Deputaților, proiectul va fi trimis spre promulgare la Palatul Cotroceni.

(sursa: Mediafax)

×