Biletele de avion s-au scumpit în doar o lună cu circa 21%, potrivit datelor publicate de Institutului Naţional de Statistică privind preţurile de consum în luna ianuarie din acest an.
Faţă de ianuarie 2023, preţul biletelor de avion a crescut, în medie, cu 16%, potrivit aceleaşi surse.
Dintre componentele unei vacanţe, biletele de avion au avut cele mai mari creşteri în ultimii ani ca urmare a creşterii costurilor înregistrate de companiile aeriene. Mai mult, odată cu ridicarea tuturor restricţiilor de Covid, cererea pentru călătorii a crescut semnificativ, ceea ce a făcut ca preţurile să meargă doar în sus.
Piaţa locală aeriană prezintă o situaţie diferită faţă de alte pieţe europene. Odată cu căderea Blue Air, Wizz Air a ocupat şi mai mult din piaţa locală, a introdus zboruri în locurile celor operate de Blue Air, iar cota de piaţă a operatorului ungar a ajuns la peste 50%.
Fără noi operatori cu o puternică capacitate de operare, preţurile din piaţa locală vor fi dictate doar de câţiva jucători.
(sursa: Mediafax)