x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INTERNAŢIONAL/Campus pentru elevi din 35 de ţări

INTERNAŢIONAL/Campus pentru elevi din 35 de ţări

12 Dec 2008   •   00:00
INTERNAŢIONAL/Campus pentru elevi din 35 de ţări

Peste 550 de elevi şi liceeni ai Şcolii Internaţionale Bucureşti (ISB) vor studia în unul dintre cele mai mari campusuri româneşti pentru învăţământul preuniversitar, inaugurat ieri. Construcţia este aflată în apropierea Gării Căţelu, la ieşirea din Bucureşti spre Autostrada Soarelui.



În campus vor învăţa copii de nivel preşcolar, primar, gimnazial şi liceal. În afară de săli de clasă, campusul mai dispune de o bibliotecă, două săli pentru studierea artelor plastice şi a designului, precum şi două săli de muzică. Cei 550 de elevii sunt români, dar şi de alte 34 de naţionalităţi. Ei provin din ţări precum: Franţa, Germania, Italia, Croaţia, Indonezia, Vietnam, Pakistan, Liban, Irak, Iran, Turcia, Canada, Bulgaria, etc.

×
Subiecte în articol: scoala