x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intrebări - Enervări - Mirări

Intrebări - Enervări - Mirări

de Jurnalul National    |    12 Noi 2007   •   00:00
Intrebări  -  Enervări  -  Mirări

Ne enervează juriul emisiunii Megastar. I-am tot sărit noi pe cei patru "judecători", dar parcă sunt prea de tot. Zici că au venit de la Inchiziţie. Dacă nu-i fac pe săracii interpreţi



La o asemenea fereastră am propune să se monteze termopane!

  • Ne enervează juriul emisiunii Megastar. I-am tot sărit noi pe cei patru "judecători", dar parcă sunt prea de tot. Zici că au venit de la Inchiziţie. Dacă nu-i fac pe săracii interpreţi
  • să-şi blesteme zilele că au ajuns in faţa lor! Păi, aşa e bine, stimaţi telespectatori?
  • E de-a dreptul enervant cum inţeleg unii să-şi facă datoria de funcţionari publici in ţara asta.
  • Ne enervează foarte tare că pe aleile din faţa Casei Presei se schimbă bordurile, se toarnă asfalt şi se amenajează locuri de parcare pe vechile amplasamente. Astfel că, de fapt, va fi la fel ca şi pănă acum: bătaie pe un loc unde să-ţi aşezi maşina.
  • Ne enervează taxa de primă inmatriculare. Şi unde mai pui că trebuie să te duci cu lecţia invăţată la Trezorerie, altfel nu-ţi primeşti banii.

×
Subiecte în articol: observator