x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inundatii - Casele luate de ape se refac

Inundatii - Casele luate de ape se refac

de Iohanna Onaca Purdea    |    21 Iun 2005   •   00:00

Lucrarile de reconstructie pentru 130 de case din zonele afecate de inundatii au inceput astazi, in judetele Timis si Caras Severin, a declarat Laszlo Borbely, ministrul delegat pentru Lucrari Publice si amenajarea teritoriului. In prima faza se va trasa conturul caselor si va incepe efectuarea sapaturilor. In localitatile Otelec, Cruceni si Foeni exista zone in care apa nu s-a retras si deci nu se poate interveni momentan.

LUCRARI. In urma licitatiilor au fost selectate 15 firme, care s-au angajat sa contruiasca 735 de case din zidarie si doua firme care vor ridica 200 de case din lemn. "In total sunt 16 firme, pentru ca una dintre ele s-a angajat si la casele din lemn, si la cele din zidarie", a declarat Borbely. Pretul unui metru patrat contruit este de 200-230 de euro. Locuintele vor avea cate una, doua si trei camere. Fondurile totale alocate pentru refacerea caselor distruse se ridica la 24,2 milioane de euro si provin in mare parte de la BEI. "Avem bani in cont pentru recontructia a peste o mie de case", a afirmat Laszlo Borbely. Ministrul a mai spus ca o serie de institutii publice si societati au "adoptat" un numar de 74 de case pe care s-au angajat sa le reconstruiasca.

NEMULTUMIRI. Ministrul si-a exprimat nemultumirea pentru ca, in unele zone, autoritatile nu au degajat amplasamentele si nu au pregatit locul pentru inceperea lucrarilor de contructie, un exemplu fiind comuna Foeni. "Ii asiguram pe toti sinistratii ca le vom reconstrui casele si vom reabilita locuintele acolo unde este nevoie. Trebuie sa aiba rabdare, noi avem un grafic al lucrarilor care se misca zilnic", a mai spus ministrul. El a adresat si un mesaj autoritatilor locale, indemnadu-le "sa puna umarul si sa se achite de sarcini, conform protocolului incheiat".

×
Subiecte în articol: observator