x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Investiţii în domeniul medical de peste două milioane de lei

Investiţii în domeniul medical de peste două milioane de lei

de Agerpres    |    19 Sep 2011   •   12:20

Doua pavilioane modernizate destinate pacientilor cu afectiuni psihice au fost inaugurate luni la Spitalul de neuropsihiatrie Sapoca, valoarea lucrarilor fiind de peste doua milioane de lei.

Panglica inaugurala a fost taiata de prefectul judetului Buzau, Paul Beganu, si de managerul spitalului, Dumitru Popescu.

Unul din pavilioane are opt saloane cu doua pana la opt paturi, fiecare dintre acestea cu televizor, grup sanitar propriu, pentru care pacientii vor trebui sa plateasca intre 10 si 40 de lei pe zi.

'Este multumitor ca in timp de criza se gasesc fonduri pentru investitii in domeniul medical. Au fost reabilitate doua pavilioane dintre care unul pentru pacienti asa-zisi de lux, acesta din urma este un salon foarte bine echipat cu 40 de paturi, iar valoarea investitiei se ridica al 1,1 milioane de lei. Urmeaza sa se realizeze, in 2012, reabilitarea blocului alimentar la sectia Ojasca si construirea unui nou pavilion', a declarat luni pentru AGERPRES prefectul judetului Buzau, Paul Beganu.

In ultimii doi ani, Spitalul de neuropsihiatrie si masuri de siguranta din Sapoca, cu peste 850 de locuri, a primit de la bugetul de stat circa 8 milioane de lei pentru investitii in reabilitarea celor patru sectii componente, fiind considerat in acest moment unul dintre cele mai mari de acest gen din tara.

×