x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii

Iohannis: Justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii

12 Dec 2018   •   12:49
Iohannis: Justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii
Sursa foto: foto: Lucian Alecu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii, context în care a subliniat că CSM are o misiune extrem de grea. 

"Rolul României în UE şi asumarea valorilor europene trebuie să fie reflectate şi în plan intern, prin coerenţa politicilor publice. În domeniul justiţiei, CSM îi revine un rol activ în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din calitatea de stat membru al UE. În 2018, românii v-au fost alături în apărarea independenţei justiţiei şi veţi avea cu siguranţă şi în viitor un aliat în fiecare cetăţean care îşi doreşte un viitor mai bun, un viitor la baza căruia nu poate sta nimic altceva decât o justiţie independentă, dreaptă şi eficientă. Justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii, iar dvs., membri ai CSM, aveţi o misiune extrem de grea, care înseamnă, pe de-o parte, să militaţi pentru asigurarea stabilităţii actului de justiţie şi, pe de altă parte, să acţionaţi împotriva atacurilor la adresa independenţei judecătorilor şi procurorilor, indiferent de unde vin aceste atacuri", a spus Iohannis la şedinţa plenului CSM. 

Şeful statului a precizat că va face tot ce depinde de el pentru ca "România să nu se întoarcă în timp". 

"Vă reasigur de sprijinul meu necondiţionat pentru a garanta buna funcţionare şi independenţa justiţiei în beneficiul direct al românilor. Din acest punct de vedere, aveţi în mine un partener. Vă îndemn să rămâneţi dedicaţi misiunii dumneavoastră nobile, vă doresc mult succes pentru anul care vine", a mai spus Iohannis. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis