x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis îi primește la Cotroceni pe Viktor Orban, Charles Michel și premierii din Belgia și Croația

Iohannis îi primește la Cotroceni pe Viktor Orban, Charles Michel și premierii din Belgia și Croația

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   18:30
Iohannis îi primește la Cotroceni pe Viktor Orban, Charles Michel și premierii din Belgia și Croația
Sursa foto: Hepta

Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Cotroceni, împreună cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a UE, cu participarea premierilor Ungariei, Belgiei și Croației, Viktor Orban, Alexander De Croo și Andrej Plenković.

„Consultările organizate la București se înscriu în cadrul unui proces mai amplu de definire a priorităților Uniunii Europene pentru perioada 2024-2029, demarat cu prilejul reuniunii informale a Consiliului European de la Granada, din 6 octombrie 2023, când dezbaterile liderilor din statele membre UE au relevat interesul pentru plasarea, în prim-planul agendei europene, a aspectelor privind securitatea și apărarea, implicarea la nivel mondial și extinderea Uniunii, respectiv consolidarea rezilienței și a competitivității Uniunii”, potrivit unui comunicat de presă.

Administrația Prezidențială transmite că, pe baza coordonatelor stabilite la Granada, discuțiile din cadrul reuniunii de la Palatul Cotroceni „vor reprezenta o oportunitate de aprofundare a acestor elemente și de analiză a liniilor de acțiune la nivelul Uniunii Europene în sensul realizării obiectivelor comune de consolidare a profilului Uniunii la nivel internațional, de asigurare a prosperității și de promovare și protejare a democrației și valorilor europene”.

„Discuțiile de pregătire a Agendei Strategice pentru următorul ciclu instituțional vor continua la nivelul liderilor UE, cu obiectivul de a fi adoptată de către Consiliul European la reuniunea programată la finalul lunii iunie a acestui an”, se menționează în finalul comunicatului.

×