x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: O treime din România și 40% din suprafața agricolă, în zone cu risc de deșertificare

Iohannis: O treime din România și 40% din suprafața agricolă, în zone cu risc de deșertificare

de Redacția Jurnalul    |    05 Iun 2024   •   13:00
Iohannis: O treime din România și 40% din suprafața agricolă, în zone cu risc de deșertificare
Sursa foto: Hepta

O treime din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă se află în zone care prezintă risc de deșertificare. România este parte a eforturilor internaționale de îmbunătățire a situației terenurilor, precum și de combatere a deșertificării și a secetei, susține Klaus Iohannis, de Ziua Mediului.

Într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului arată că în acest an această zi se centrează pe readucerea în stare bună a terenurilor, pe combaterea deșertificării și pe creșterea rezilienței la secetă. Amplificate de schimbările climatice, deșertificarea și seceta sunt provocări pentru întreaga lume, afectând inclusiv România.

„Potrivit ONU, la nivel global, numărul și durata secetelor au crescut cu 29% față de anul 2000, iar, dacă nu se iau măsuri urgente, seceta ar putea afecta peste trei sferturi din populația lumii până în 2050. Degradarea terenurilor are un impact direct asupra veniturilor și a sănătății oamenilor. O treime din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă se află în zone care prezintă risc de deșertificare. Deșertificarea influențează negativ ecosistemele, productivitatea terenurilor agricole și nivelul de trai al oamenilor, în special al celor deja vulnerabili, punând în pericol deopotrivă securitatea alimentară, economia și mediul înconjurător”, transmite șeful statului.

Conform acestuia, România este parte a eforturilor internaționale de îmbunătățire a situației terenurilor, precum și de combatere a deșertificării și a secetei.

„Pentru că la nivel național creșterea temperaturilor medii anuale și scăderea cantităților medii anuale de precipitații au devenit două tendințe predominante, România investește cu prioritate în creșterea capacității de a înțelege și a gestiona eficient seceta. Astfel, în scurt timp va deveni operațional în România Centrul Agrometeorologic Regional pentru Europa al Organizației Meteorologice Mondiale, care va sprijini dezvoltarea durabilă a sistemelor agricole în contextul accelerării schimbărilor climatice”, adaugă Iohannis.

El susține că, în ultimii ani, au fost implementate în România cu ajutorul fondurilor europene măsuri legate de protejarea pădurilor, de extinderea suprafețelor de pădure și de practicile agricole sustenabile. Prin Programul Național de Redresare și Reziliență au loc activități de împădurire a terenurilor degradate și nisipoase și de reconstrucție a habitatelor forestiere.

Atenția în procesul de împădurire trebuie acordată în special județelor cu deficit de pădure, terenurilor degradate și zonelor expuse unui risc suplimentar de deșertificare în contextul schimbărilor climatice, spune președintele.

Acesta a lansat un apel către instituțiile publice relevante, actorii economici și societatea civilă să susțină creșterea nivelului de ambiție în materie de împăduriri, restaurare a terenurilor, combatere a deșertificării și gestionare a secetei. Măsurile bune luate în România în ultimii ani trebuie extinse, iar implementarea lor, accelerată, menționează Klaus Iohannis.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis deșertificare