IR 1691, o corcitură de tren rapid cu accelerat în care Naşul are vagonul lui

Cu multă bunăvoinţă pentru călătorii pe care-i transportă, trenul IR 1691 face zilnic legătura dintre Bucureşti  şi Timişoara, atât de bine, încât până şi staţiile terminus par că s-au înfrâţit, ambele fiind Gara de Nord.

După ce i-am zâmbit impegatului din Roşiori de Vede, am purces agale prin tren, zicându-mi că, poate-poate, am norocul să dau peste vreun amic cu care să stau la taclale şi să trec mai uşor peste lungul drum ce m-aştepta.

Trenul , plin de altfel, are cinci vagoane. Deşi toate-s clasa a doua, unul e mai special, şi nu fiindcă e primul ataşat locomotivei, ci fiindcă acolo îşi odihnesc dosurile protejaţii Naşului, atotstăpânitor peste IR 1691.

Dau sa intru. Naşul se pune stavilă în faţa curiozităţii mele şi nu-mi dă voie, motivând că vagonul circulă fără călători. "Păi ăia care joacă şeptic acolo, sunt de ceară?", întreb mirat. "Nu ai voie aici şi gata!", mi-o taie Naşul.
Nu-i subminez autoritatea şi rămân pe aproape, atent la tot ce se petrece în jurul meu. Nu trec câteva minute şi urechile îmi prind o conversaţie între naş şi un călător. "Mai ai ceva bani la tine?", întreabă Naşul. "Da? Atunci du-te  în primul vagon!".

Secretul bou-vagon/ului din trenul corcit între un accelerat şi un rapid pare a fi bine păzit şi de doi poliţişti care împart compartimentul de serviciu, iar confortul obţinut prin bunăvoinţa Naşului  îi face insensibili la măruntele afaceri ale acestuia. De ce le-ar vedea? Doar tresele nu pot sta în picioare, nu?