Un bărbat impuşcat lăngă Napoli şi o femeie găsită cu capul crăpat lăngă Milano.
Doi romăni au murit in Italia, iar in cazul uneia dintre crime autorităţile nu exclud un gest xenofob.
In numai 24 de ore, pe teritoriul italian au fost ucişi doi romăni. In cazul primei victime - o romăncă omorătă lăngă baraca in care locuia, de la periferia oraşului Milano, autorităţile italiene par să excludă un atac xenofob, ipoteza care nu cade insă in cazul celei de-a doua crime. Romănul Marian Buzatu Nazian a fost găsit mort in Baia Verde - o localitate de litoral, aflată lăngă Napoli. In acest caz, autorităţile italiene nu exclud ca tănărul să fi fost victima unei vendete a celor care au case de vacanţă in zonă şi care au tot fost prădaţi in ultimul timp, dar iau in calcul şi varianta unei reglări de conturi intre romăni. Cadavrul lui Nazian, care era impuşcat in torace, a fost descoperit de un conaţional ieri, la primele ore ale dimineţii, in apropierea unor vile de vacanţă.
VENDETA? Potrivit investigatorilor, romănul ar putea fi victima unei reglări de conturi intre conaţionali, care nu s-au inţeles cum să-şi impartă prada obţinută in urma vreunui jaf, sau a fost ucis de un italian care l-a prins furănd in locuinţa sa.
Mărturia romănului care a descoperit cadavrul şi a anunţat poliţia ar putea fi decisivă. Deocamdată, martorul a fost destul de reticent şi nu a făcut declaraţii care să-i ajute foarte mult pe investigatori. Romănul a povestit că "făcea pipi", cănd l-a văzut pe Nazian intins pe jos. Iniţial a crezut că e vorba despre cineva care s-a imbătat sau căruia i s-a făcut rău. Poliţia a interogat mai mulţi romăni şi italieni care locuiesc in zonă, dar şi căteva persoane care pot da informaţii despre clanurile mafiote care operează in zonă.
In cazul romăncei Rozeta Duplea (39 de ani), găsită moartă lăngă baraca in care locuia cu iubitul ei marocan, la periferia oraşului Milano, investigatorii se găndesc mai degrabă la crimă pasională, decăt la un gest xenofob. Primele cercetări au arătat că femeia a murit in urma unei puternice lovituri pe care a primit-o in cap.
Vecinii romăncei au declarat că aceasta era de mai mulţi ani impreună cu iubitul ei marocan şi că baraca le-a luat foc de mai multe ori.
Copii
In mai multe şcoli din regiunile Treviso şi Vicenza, copiii italieni i-au ameninţat şi insultat sistematic pe colegiii lor romăni, a anunţa ANSA. Faptele au fost condamnate de romănca Ileana Fofuca, preşedinta asociaţiei "Tera Nova". Alături de soţul ei italian, romănca a arătat că mai multe mame romănce au fost nevoite să-şi ţină copiii acasă, din cauza violenţelor pe care aceştia le-au suferit la şcoală.Zero euro
Spre deosebire de alte ţări ale Uniunii, Italia nu a cerut nici un ban pentru programe care să-i vizeze pe romi, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, intr-un interviu pentru La Repubblica. Barroso a spus că fondul social european prevede programe speciale pentru integrarea comunităţilor de romi. 275 de milioane au fost alocate in acest scop, la care s-au adăugat alte 60, care au mers in Romănia şi Bulgaria. Italia a cerut "zero euro" pentru integrarea romilor.Citește pe Antena3.ro