x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Italia: Românce, prinse cu acte false, certificate fictive și copii care nu erau ai lor

Italia: Românce, prinse cu acte false, certificate fictive și copii care nu erau ai lor

18 Noi 2021   •   08:41
Italia: Românce, prinse cu acte false, certificate fictive și copii care nu erau ai lor
Sursa foto: Sursa: Hepta

Cinci românce, cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, au fost acuzate, ieri, de fraudă pentru o presupusă înșelătorie în vederea obținerii de venituri de cetățenie, în Milano, Italia.

Femeile vor trebui să răspundă la acuzația de tentativă de fraudă agravată pentru obținerea de fonduri publice și deținerea și fabricarea de documente de identitate false, informează www.stiridiaspora.ro

Ele s-au prezentat la mai multe oficii poștale cu acte false, cu certificate fictive și apoi au luat subvenția fără să aibă dreptul la aceasta. Ancheta a început în urma unui episod suspect și a prinderii în flagrant a unei femei care s-a prezentat la poștă cu un copil care nu era nici măcar fiul ei, în februarie anul trecut.

Româncele au reuși să păcălească angajații INPS

Investigațiile au scos apoi la iveală că nu a fost un episod izolat și astfel au fost găsite cinci femei românce, cu vârste cuprinse între 32 și 61 de ani, toate rezidente în Milano care, prin prezentarea de documente false, reușiseră să înșele angajații INPS și să obţină venituri de cetăţenie.

Polițiștii, efectuând verificări încrucișate cu Fiscul italian, au putut constata că totul a început cu o procedură online pe site-ul dedicat, apoi femeile au prezentat documentația falsă la un Centru de Asistență Fiscală din Milano, aceasta fiind trimisă de funcționari la INPS. Apoi, în baza acestor acte false, autoritățile au emis codul pin și cardul preîncărcat care a fost ridicat de la oficiul poștal.

De asemenea, anchetatorii susțin că certificatele care atestă cei 10 ani de rezidență în Italia (cerință minimă) precum și certificatele de atribuire a codului fiscal sunt false.

O investigație similară i-a implicat pe carabinierii companiei Monza care au denunțat 30 de persoane pentru o escrocherie cu veniturile de cetățenie.

Agenții Gărzii de Finanțe din Italia au descoperit și destructurat o întreagă rețea care facilita obținerea în mod ilegal a ajutorului social numit „reddito di cittadinanza”. Prejudiciul în urma acestei escrocherii s-ar fi ridicat la 60 de milioane de euro.

În urma acțiunii autorităților, 16 persoane au fost arestate, printre care cetățeni români și italieni și nu mai puțin de 9.000 au fost denunțate. Totodată, au avut loc percheziții în provinciile Cremona, Lodi, Brescia, Pavia, Milano, Andria, Barletta și Agrigento.

Agenții Comandamentului Provincial al Gărzii de Finanțe din Cremona și Novara, la dispoziția Parchetului din Milano, au pus în aplicare 16 ordine de arest preventiv împotriva membrilor unei rețele care viza extorcarea și obținerea în mod ilegal de plăți din bani publici.

 

 

×
Subiecte în articol: românce italia