x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jandarm rănit la meciul Petrolul-FCSB

Jandarm rănit la meciul Petrolul-FCSB

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2023   •   10:52
Jandarm rănit la meciul Petrolul-FCSB
Sursa foto: FCSB

Jandarmii au intervenit sâmbătă în timpul meciului Petrolul-FCSB după ce suporterii echipei gazdă au aprins un fular cu însemnele echipei adverse. În timpul intervenției, un jandarm s-a rănit, fiind transportat la spital.

Potrivit Jandarmeriei, la meciul disputat pe stadionul Ilie Oană, suporterii gazdelor au folosit în mod repetat materiale pirotehnice, iar la jumătatea reprizei a doua acțiunile acestora au culminat cu aprinderea unui fular cu însemnele echipei adverse.

„Din cauză că grupul de suporteri nu a răspuns solicitărilor angajaților firmei de pază sau celor cu responsabilități pe linie PSI, această acțiune a pus în pericol siguranța spectatorilor din peluză, fapt ce a determinat intervenția unei grupe de jandarmi din cadrul unității pentru eliminarea riscului”, arată Jandarmeria.

În timpul intervenției, suporterii au devenit violenţi şi au provocat o altercație cu forţele de ordine.

„În momentul retragerii forțelor de ordine din peluză, un jandarm s-a lovit la piciorul drept, accidentarea nefiind cauzată de acțiunile suporterilor. Acesta a necesitat îngrijiri medicale de specialitate și deplasarea la Spitalul de Urgență Ploiești pentru investigații. În acest moment, el se află în afara oricărui pericol”, mai transmis jandarmii.

Aceștia au sancționat 14 fapte contravenționale, cu amenzi în valoare de 3.680 de lei, iar față de un număr de 7 persoane fiind dispusă măsura complementară de interzicere a accesului la meciuri de fotbal pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni și 1 an.

De asemenea, în cazul a două persoane au fost întocmite acte de sesizare a organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de deținere fără drept de materiale pirotehnice, respectiv o faptă de deținere de substanțe interzise.

Jandarmii anunță că fac în continuare verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Petrolul Ploiești-FCSB din Superligă s-a terminat sâmbătă la egalitate, scor 2-2.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: jandarm rănit fcsb petrolul