x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Judecătorul Stan Mustaţă, “atras” într-o casă monitorizată audio-video

Judecătorul Stan Mustaţă, “atras” într-o casă monitorizată audio-video

18 Aug 2014   •   19:40
Judecătorul Stan Mustaţă, “atras” într-o casă monitorizată audio-video
Sursa foto: Silviu Matei/Mediafax Foto
Dezvăluirea a fost făcută de avocata Alice Drăghici
Judecătorul Stan Mustaţă a fost atras fără să ştie într-o casă monitorizată audio-video, unde i s-au pus mai multe întrebări legate de dosarul “Telepatia”
Alice Drăghici, avocata lui Stan Mustaţă, rupe tăcerea şi vorbeşte despre modul în care magistratul a ajuns să fie reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) chiar în dimineaţa în care se pregătea să judece un nou termen în dosarul “Telepatia”. Alice Drăghici a prezentat în exclusivitate, pe 16 august, în cadrul emisiunii “Q&A” cu Sandra Stoicescu, dar şi la “Sinteza Zilei”, modul în care judecătorul a fost atras într-o clădire unde a fost înregistrat în timp ce era chestionat de un individ. Drăghici susţine că magistratul a fost arestat din cauză că nu s-a conformat ordinului de a grăbi judecarea dosarului fără a mai ţine cont de toate probele. Avocata a arătat cum judecătorul Stan Mustaţă a fost atras într-un casă şi monitorizat în timp ce era îndemnat de un individ să grăbească judecarea dosarului ICA.

Înregistrări din baie
“Despre Mustaţă Stan pot să vă spun că lucrurile s-au întamplat aşa. Era atras într-un imobil, într-o casă care era monitorizată, peste tot, audio video şi în baie. Şi unul dintre cei care este trimis în judecată împreună cu el care cred că ştia cum se întâmplă lucrurile, că totul este monitorizat a început o discuţie – atenţie, nu sunt trimişi în judecată pe nici un subiect Voiculescu, nici trafic de influenţă,  nici luare de mită – l-a întrebat ce părere are despre dosar. Sigur nu-l interesa pe ăla – omul are o fermă ceva, creşte animale, este, hai să zic om de afaceri, nici o legătură cu Dan Voiculescu, cu justiţia, cu nimeni. Dintr-o dată îl întrebi pe un judecător care are pe rol probabil 50 de cauze ce părere are despre un anumit dosar. Şi Stan Mustaţă a spus că «are o părere proastă despre dosar, că nu e nicio probă, că nu a făcut nimic, că nu prea e în regulă condamnarea». A spus omul ce credea. Nu s-a antepronunţat că nu a spus în cadrul public, a spus unui prieten”, povesteşte avocata Drăghici.  “Toate spaţiile au fost infestate de microfoane, inclusiv spaţii în care nu se filmează. Dovada este dosarul cauzei unde apar înregistrări din baie”, a relatat avocata la “Sinteza Zilei”. În acea discuţie, Stan Mustaţă a spus că nu poate grăbi pronunţarea, iar aceast lucru a fost considerat de procurorii DNA drept antepronunţare. “Acest birou însă a fost penetrat şi au fost implantate camere de supraveghere, microfoane şi instrumente de preluare imagine în toate încăperile. Era vorba de o clădire, un P+1. (...)  Faptul că i spune «rezolvă-l mai repede, scapă de el că ar fi  fost un îndemn prietenesc, că ar fost un mesaj subliminal venit din eter» e o chestiune asupra căreia nu vreau să mă pronunţ. Judecătorul ca replică la faptul că i se spune «rezolvă, scapă mai repede de dosar» spune «păi nu pot că trebuie să mă pronunţ pe nişte excepţii». Şi aici se încheie discuţia. Ulterior însă, nu ştiu dacă chiar doamnă procuror-şef al DNA sau altcineva a spus că domnul Mustaţă dădea semne de tergiversare”, a povestit avocata Alice Drăghici.

Mustaţă a fost monitorizat
Mai târziu, Laura Codruţa Kovesi nu s-a temut să recunoscă faptul că magistratul a fost interceptat. “În cadrul monitorizării care s-a făcut şi din probele administrate a rezultat că într-un fel acest judecător s-a antepronunţat la vremea respectivă pe judecarea acestui dosar, susţinând în discuţiile cu terţe persoane că doreşte amânarea acestui dosar după data decembrie 2014”, declarat Kovesi. Lorette Luca, avocata judecătorului Stan Mustaţă – reţinut de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) chiar în dimineaţa în care se pregătea să judece un nou termen în dosarul lui Dan Voiculescu –, a vorbit, în exclusivitate, într-un interviu acordat reporterilor Antenei 3 despre presiunile făcute asupra acestuia în dosarul “Telepatia”. Avocata susţine că asupra judecătorului Mustaţă s-au făcut presiuni pentru a judeca această cauză cât mai repede. De asemenea, avocata Lorette combate acuzaţiile lansate pe 11 august de Laura Codruţa Kovesi împotriva lui Stan Mustaţă de tergiversare în judecarea dosarului. “Eu am să vă mărturisesc că nu putea fi acuzat de tergiversare. Stan Mustaţă a compărut în cauza domnului Dan Voiculescu ca magistrat preşedinte de complet la două termene de judecată, la al treilea nu a mai apucat. Dânsul a formulat, aşa cum am spus abţinerea, i s-a respins abţinerea, a acordat la prim termen de judecată un termen legal de apărare, termen ce se acordă oricărei persoane indiferent de stadiul procesual în care se regăseşte la primul termen. Deci, nu a săvârşit niciun abuz din punct de vedere profesional, procedural pentru a favoriza pe cineva. Nu putem vorbi de tergiversare, în două termene de judecată nu ai cum să tergiversezi. E adevărat, magistratul Stan Mustaţă n-ar fi fost capabil să execute la comandă o pronunţare într-o săptămână cu termene în continuare din trei în trei zile. Pentru că magistratul Stan Mustaţă întotdeauna a analizat în profunzime cauzele în care a compărut ca judecător”, a declarat avocata Lorette Popa.

Stan Mustaţă, reţinut pe 29 aprilie
Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost reţinuţi pe 29 aprilie 2014. Pe 27 mai, judecătorul Mustaţă, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. Alături de acesta au mai fost trimişi în judecată grefiera Mariana Curea, arestată preventiv, şi alţi trei inculpaţi care sunt cercetaţi în stare de libertate.

×
Subiecte în articol: dosarul telepatia