x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Justiţia română şi cea slovacă, probleme asemănătoare

Justiţia română şi cea slovacă, probleme asemănătoare

de Violeta Fotache    |    09 Iun 2009   •   00:00

Ministrul român de Justiţie, Cătălin Predoiu, şi omologul său slovac, Ştefan Harabin, au semnat ieri la Bucureşti Memorandumul de cooperare între cele două ministere de justiţie.



Vizita în România a ministrului slovac de Justiţie, Ştefan Harabin, care deţine şi funcţia de vicepremier în Guvernul Slovaciei, a constituit prilej de cunoaştere şi identificare a problemelor comune ale sistemelor judiciare din România şi Slovacia.

"În cadrul înâlnirii am discutat nu doar despre coduri sau despre politica de resurse umane, ori de chestiunile salariale, ci şi despre necesitatea unei bune armonizări între miniştrii Justiţiei şi Consiliile Superioare ale Magistraturii, ambele ţări având sisteme ale justiţiei aproape similare. Elementul-cheie al bunei funcţionări a justiţiei este mentalitatea magistraţilor. Avem probleme comune",a spus ministrul Cătălin Predoiu, în cadrul declaraţiei comune făcute ieri de cei doi oficiali.

Predoiu şi-a exprimat speranţa ca "această comuniune de valori, de politici şi de realizări şi probleme" să ajute România şi Slovacia în a determina din partea altor state membre ale Uniunii Europene o atitudine "flexibilă şi echilibrată în perspectiva raportului de ţară pe justiţie ce urmează a fi elaborat de Comisia Europeană".

Predoiu a mai precizat că există discuţii cu privire la momentul publicării acestui raport, iulie sau septembrie, dar că până la această oră nu s-a primit nici o comunicare oficială de la Comisia Europeană.

SLOVACII TREC BUGETELE LA CSM
Ministrul slovac de Justiţie, Ştefan Harabin, a precizat că, din punctul său de vedere, criticile la adresa justiţiei din România sunt "depăşite". "Pot spune că sistemul justiţiei din România nu este o excepţie în standardele est-europene, ba chiar, din punct de vedere instituţional, România este cu câţiva paşi înaintea Slovaciei", a spus vicepremierul Harabin, apreciind menţinerea de către România a independenţei magistraţilor şi faptul că politicul "nu transpune" în justiţia românească.

"Raportul precedent privind România a fost pozitiv, iar România a făcut paşi importanţi în această perioadă. Cred că importantă este colaborarea şi sprijinul acordat României, şi nu nişte critici depăşite", a spus vicepremierul slovac referindu-se la apropiatul raport aşteptat de ţara noastră.

Oficialul a precizat că în Slovacia acum se află în faza de prima citire în Parlament proiectul de lege prin care o parte din atribuţiile Ministerului Justiţiei sunt transferate Consiliului Superior al Magistraturii. Harabin a arătat că "problemele economice, bugetele de gradul I şi gradul II vor trece către CSM, astfel că între puterea judecătorească şi Ministerul Finanţelor nu va mai fi intermediar Ministerul Justiţiei".

ŞI EI AU PROCESE LEGATE DE DISCRIMINĂRI SALARIALE
Oficialul slovac a explicat că în ţara lui sunt probleme legate de durata mare a proceselor, dar şi de salarizarea judecătorilor. El a spus că se confruntă cu o situaţie similară, "în sens invers", în problema salarizării magistraţilor, Curtea Constituţională stabilind că o instanţă specială, ai cărei judecători câştigau de şase ori mai mult decât ceilalţi magistraţi, este în afara legii.

Ceilalţi magistraţi au invocat discriminare salariale, "şi au chiar hotărâri judecătoreşti", astfel că Guvernul slovac este obligat să plătească retroactiv 200 de milioane de euro. "Şi, pe această criză, este o problemă foarte mare să se achite aceşti bani!", a spus Harabin.

MAGISTRAŢII SLOVACI PRIMESC ÎNTRE 1.500 ŞI 3.000 DE EURO LUNAR
Întrebat care sunt salariile magistraţilor din Slovacia, Harabin a răspuns că, având în vedere că salariul mediu pe economie este de 750 de euro, un judecător este plătit în funcţie de grad. Astfel că un judecător de gradul I primeşte 1.500 de euro/lună, în timp ce un judecător de la Curtea supremă de justiţie a Slovaciei primeşte 3.000 de euro lunar.

"Salariile magistraţilor cresc o dată cu creşterea salariului mediu pe economie", a spus Harabin, precizând că magistraţii slovaci au o lege separată de salarizare. Ştefan Harabin a mai declarat că atunci când a preluat mandatul de ministru al Justiţiei, în ţara sa erau 22.000 de cauze civile mai vechi de cinci ani, unele dintre măsurile dispuse pentru rezolvarea problemei fiind mărirea numărului de judecători în raport cu populaţia. Totuşi, în doi ani şi jumătate numărul acestor dosare vechi s-a diminuat doar cu 7.000.

Memorandumul semnat ieri la Bucureşti este, potrivit ministrului Predoiu, "un simbol al cooperării juridice între ministerele Justiţiei român şi slovac, demonstrând capacitatea României de a îndeplini standardele europene în domeniul cooperării judiciare, un prim-pas, deoarece nu exista această punte între ministere".

Cooperarea judiciară exista doar la nivel de state, printr-un acord încheiat în anul 1958 între Cehoslovacia şi România, asumat printr-un protocol de statul slovac, pe bază de succesiune.

×
Subiecte în articol: observator romania justiţiei slovac harabin