x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Justitie - Averea lui Gigi Becali, inapoi acasa

Justitie - Averea lui Gigi Becali, inapoi acasa

de Daniela Ivan    |    Miruna Pasa Petru    |    08 Noi 2005   •   00:00

Judecatorii au dispus ieri anularea deciziei prin care ANAF a pus sechestru pe averea lui Becali.

Justitia l-a scapat pe Gigi Becali de sechestrul pus pe averea sa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). Judecatoria Sectorului 3 a dispus ieri anularea deciziei prin care ANAF a instituit masura asiguratorie impotriva fostului patron al Stelei si a stabilit ca sechestrul trebuie ridicat. Hotararea, pronuntata ieri, poate fi atacata cu recurs de reprezentantii ANAF si va putea fi executata abia dupa judecarea acestuia.

LUPTA CONTINUA! Latifundiarul din Pipera a venit ieri personal la instanta. A ascultat pronuntarea favorabila, apoi a declarat victorios ca actul magistratilor reprezinta "un exercitiu de democratie in Romania". El a cerut imediat demiterea sefului ANAF, Sebastian Bodu, pe motiv de incompetenta: "Guvernul ar trebui sa faca imediat sedinta si sa-l demita urgent pe Bodu. Pentru ca a prejudiciat grav imaginea statului. Lupta mea va fi castigata cand acest om nu va mai fi acolo, pentru ca este un iresponsabil", a sustinut Gigi Becali.

GATA DE RECURS. Imediat dupa aflarea hotararii, Dorin Tiganas, purtatorul de cuvant al ANAF, a declarat: "Nu ne putem permite sa comentam decizia unei instante". Totusi el a precizat ca sentinta favorabila lui Gigi Becali nu afecteaza cu nimic demersul Fiscului de a recupera sumele datorate de SC Steaua SA bugetului de stat consolidat, adica aproximativ 11 milioane de euro. "Avem la dispozitie si alte cai de atac pe care putem sa le urmam conform legii, inclusiv recursul", a spus reprezentantul ANAF.

×
Subiecte în articol: observator gigi becali