x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis a petrecut Paștele în Afghanistan, alături de militarii români

Klaus Iohannis a petrecut Paștele în Afghanistan, alături de militarii români

01 Mai 2016   •   20:48
Klaus Iohannis a petrecut Paștele în Afghanistan, alături de militarii români

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, duminică, în teatrul de operaţii din Afganistan, unde s-a întâlnit cu militarii români, cărora le-a transmis că misiunea lor în această ţară nu este încheiată, şeful statului precizând că România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate. 

"Mă bucur foarte mult că astăzi, când sărbătorim Învierea Domnului, cea mai importantă zi a creştinătăţii, o zi simbol a luminii şi speranţei, a păcii şi a încrederii în mântuire, împreună cu soţia mea, mă aflu în mijlocul vostru. Îmi produce o puternică emoţie atmosfera românească autentică pe care aţi creat-o aici, la 5.000 de kilometri depărtare de ţară. Vă asigur că, în această zi de sărbătoare, mulţi români în ţară, nu doar rudele şi prietenii sau colegii voştri, îşi îndreaptă, mai mult ca oricând, gândurile şi sentimentele de preţuire către voi, cei care ne reprezentaţi, cu cinste şi onoare, în afara graniţelor ţării noastre", le-a spus preşedintele Klaus Iohannis militarilor români din Afganistan, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES. 

Klaus Iohannis a mai spus că afganii au nevoie de prezenţa militarilor români, iar misiunea reprezintă răspunsul ferm al României la solicitarea Alianţei Nord-Atlantice. 

"De ce serbăm Sfintele Paşti aici? Noi, creştinii, suntem învăţaţi, de la vârste fragede, să ajutăm pe cel care are nevoie de noi. Afganii au nevoie de prezenţa voastră aici. Voi, cei aflaţi în teatru, ştiţi cel mai bine realităţile din teren, care sunt riscurile şi problemele Afganistanului anului 2016. Voi ştiţi foarte bine că Misiunea Afganistan nu este încheiată. Prezenţa voastră în acest Teatru de Operaţii reprezintă răspunsul ferm al României la solicitarea Alianţei Nord-Atlantice pentru asigurarea securităţii şi pentru stabilizarea Afganistanului. Afganistanul este, pentru Alianţă, principalul front de luptă împotriva terorismului internaţional. Reconstrucţia Afganistanului reprezintă un efort de durată, asumat de comunitatea internaţională. Dar ştiţi la fel de bine că tot acest efort internaţional, inclusiv eforturile voastre, conduce la rezultate. Există un proces politic intern care este în curs, direcţia ţării este în esenţă cea corectă. Prin urmare, trebuie să continuăm acest sprijin", a precizat Klaus Iohannis. 

Preşedintele a arătat că România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate şi că respectul şi credibilitatea de care se bucură România în faţa partenerilor externi sunt şi rezultatele muncii şi dăruirii militarilor. 

"Este bine să ne reamintim una din premisele majore pe baza căreia am aderat la NATO şi apoi la UE: România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate. Noi am fost, vreme de 15 ani, prin eforturile voastre, un furnizor de securitate şi vom continua să fim. Nu trebuie să uităm asta. Ştim că participaţi la operaţiuni extrem de importante, cu un grad crescut de dificultate, că sunteţi reprezentanţii noştri în afara graniţelor şi că vă îndepliniţi cu multă dăruire misiunile încredinţate, fiind un exemplu demn de urmat - atât de către camarazii contemporani, cât şi de către generaţiile viitoare - şi de aceea meritaţi toată stima şi aprecierea noastră. Locul bine definit al României în lume, respectul şi credibilitatea de care se bucură astăzi în faţa partenerilor externi sunt - în mare măsură - şi rezultatele muncii şi dăruirii voastre, militarii care, luând parte la multiple acţiuni sub egida organizaţiilor internaţionale, aţi demonstrat că ţara noastră este un aliat de nădejde şi un partener capabil să ducă la bun sfârşit toate misiunile încredinţate", a mai afirmat Klaus Iohannis. 

Preşedintele Iohannis a subliniat că la întâlnirea aliaţilor NATO de la Varşovia se va discuta şi despre Afganistan, dar şi despre consolidarea prezenţei NATO în România. 

"Peste 2 luni, aliaţii din NATO ne vom reuni la Varşovia şi vom avea multe de discutat. Vom discuta şi despre Afganistan. Dar miza noastră la Varşovia este să consolidăm prezenţa NATO în România, în special pe coasta de vest a Mării Negre, în spiritul în care a fost creat NATO acum mai bine de 60 de ani. Situaţia din proximitatea României ne cere să solicităm sprijin din partea aliaţilor noştri. Dar cerem acest sprijin tocmai pentru a putea să continuăm să ajutam la rândul nostru şi să fim utili pe plan internaţional. Însă greul va urma după Varşovia. Vom avea multe de făcut, în reformarea, în continuare, a Armatei, înzestrarea ei şi creşterea calităţii vieţii militarilor. Voi, cei care aţi fost în teatrele de operaţii, aţi fost în prima linie de interoperabilitate. Nu doar că aţi văzut, dar aţi luptat împreună cu armate performante, bine dotate şi cu militari bine motivaţi. Vă veţi reîntoarce în ţară cu o zestre profesională solidă - principalul câştig în viziunea mea - şi de care vom avem nevoie pentru a aplica deciziile care se vor lua la Varşovia", a explicat Klaus Iohannis. 

Totodată, preşedintele le-a mulţumit militarilor români din Afganistan pentru cum îşi fac datoria şi le-a urat sănătate şi Sărbători Pascale în linişte şi pace. 

"Folosesc acest prilej pentru a vă mulţumi, în numele poporului român şi al meu personal, pentru felul în care aţi ales să vă faceţi datoria şi să fiţi mesagerii noştri şi apărătorii valorilor şi principiilor în care, cu tărie, cu toţii credem. Vă aşteptăm, la finalul misiunilor, să reveniţi pe pământ românesc sănătoşi şi în formaţie completă, cu sufletul încărcat de bucuria unei realizări profesionale absolute - de a fi fost cei mai convingători ambasadori ai României. Vă urez multă sănătate, puterea de a trece cu bine peste toate provocările specifice mediului în care acţionaţi în prezent, multe realizări profesionale şi doresc, din nou, să vă încredinţez de întregul meu sprijin! Aceleaşi sentimente de preţuire, urări de sănătate, fericire, viaţă lungă se îndreaptă şi către familiile voastre, care vă simt lipsa în aceste momente şi care vă aşteaptă să vă întoarceţi. Tuturor, vă doresc Sărbători Pascale în linişte şi pace! Lumina Învierii lui Iisus să coboare în sufletul fiecăruia, renăscând credinţa şi speranţa în mai bine!", le-a mai spus Klaus Iohannis militarilor români din Afganistan, conform comunicatului Administraţiei Prezidenţiale. 

Pe de altă parte, cu prilejul vizitei sale în Teatrul de Operaţii din Afganistan, preşedintele Klaus Iohannis a fost informat de starea de securitate din Afganistan şi de misiunile pe care le au de îndeplinit militarii români aflaţi în această ţară, se mai arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis a purtat discuţii cu militarii români, informându-se despre starea acestora şi a sărbătorit Sfintele Paşti alături de ei. De asemenea, pe parcursul vizitei, preşedintele Iohannis a avut discuţii şi cu generalul de brigadă Antonio Aguto, comandantul Comandamentului pentru Instruire, Asistenţă şi Consiliere din Regiunea Sud din Afganistan. 

"În cadrul discuţiilor, preşedintele României a reiterat angajamentul consistent şi constant al forţelor Armatei României la eforturile de stabilizare şi post-conflict din Afganistan, încă de la deschiderea Teatrului de Operaţii. A fost evidenţiată cooperarea excelentă dintre militarii români şi cei americani în desfăşurarea noilor misiuni comune, centrate pe asistenţă şi instruire pentru forţele de securitate afgane. Generalul de brigadă Antonio Aguto a prezentat aspecte privind evoluţia situaţiei de securitate din Afganistan şi perspectivele Misiunii NATO 'Resolute Support'", se menţionează în comunicatul citat. 

 

Sursa: AGERPRES

×