x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La doar 5 ani, un român a devenit cel mai puternic copil din lume

La doar 5 ani, un român a devenit cel mai puternic copil din lume

25 Oct 2009   •   00:00
La doar 5 ani, un român a devenit cel mai puternic copil din lume

Plin de "pacheţele", românul Giuliano Stroe a obţinut titlul de cel mai puternic copil din lume, după ce a uimit asistenţa cu o serie incredibilă de exerciţii fizice. La începutul acestui an, "micul Hercule" a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai rapidă cursă în maini, pe o distanţă de zece metri.



Băiatul are 5 ani şi locuieşte în Italia de la vârsta de doi ani. Deşi alţi copii de vârsta lui preferă să se joace cu maşinuţele, să alerge prin parc sau să se dea pe tobogan, Giuliano Stroe preferă ganterele, halterele şi bara fixă.

 

Giuliano este plin de muşchi, iar timpul liber şi-l petrece antrenându-se. Face 21 de tracţiuni la bară în numai 56 de secunde, 140 de flotări în aproape patru minute, zece repetări cu haltera de 12 kilograme în mai puţin de un minut şi lista poate continua.

"Micul Hercule" a devenit "ţinta" preferată a căutărilor pe Internet, sute de mii de oameni vizionând filmuleţe cu acesta în timp ce "prestează" la aparate.



Tatăl lui Giuliano, Iulian Stroe, de 33 de ani, a declarat pentru Daily Mail că "băiatul merge cu mine la sala de antrenament de când s-a născut. Întotdeauna l-am luat cu mine când aveam antrenament". Iulian a asigurat, însă, că nu există niciun pericol ca băiatul să fie afectat de aceste antrenamente. "Şi eu am făcut acelaşi lucru. Mă antrenez de când mă ştiu. În plus, nu are voie să se antreneze singur. Dacă este obosit, mergem şi ne jucăm", a declarat tatăl lui Giuliano. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator