x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea Voiculescu ar salva milioane de români

Legea Voiculescu ar salva milioane de români

de Diana Scarlat    |    29 Ian 2010   •   00:00

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a câştigat, în primă instanţă, procesul intentat Guvernului României pentru întârzierea cu premeditare a publicării normelor la Legea 1/2009, cunoscută şi ca "Legea Voiculescu"



Această lege ar salva aproape două milioane de români ce riscă să fie evacuaţi din casele naţionalizate în care locuiesc. Normele de aplicare ar fi trebuit să se dea, conform legislaţiei în vigoare, încă din martie 2009, însă acestea nu există nici astăzi, fiecare zi de întârziere fiind în detrimentul celor care locuiesc în case naţionalizate şi pot fi aruncaţi în stradă în orice moment.

Fără protecţie socială, proprietarii locuinţelor cumpărate în baza Legii 112/1995, care au pierdut în instanţe, sunt evacuaţi de proprietari, deşi Curtea Constituţională precizează, definitiv şi irevocabil, în Decizia 56/2009 că "la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în baza Legii 112, acestea sunt acte autentice cu forţă juridică de titlu de proprietate opozabil în faţa legii erga omnes".

"Cu toate acestea, asistăm la un joc murdar al cercurilor de interese imobiliare, cu influenţă la cel mai înalt nivel, care au reuşit să blocheze timp de 10 luni de la promulgarea Legii 1/2009 publicarea normelor de aplicare a legii", spun reprezentanţii fundaţiei. FACIAS va lupta în continuare pentru drepturile celor evacuaţi, şi după ce Executivul va face recurs.

×
Subiecte în articol: observator