Licitaţiile pentru închirierea unor sectoare de plajă de pe litoral organizate, luni, vor fi reluate la jumătatea lunii mai, după ce pentru unele subsectoare nu au existat două oferte eligibile.
Potrivit responsabilului de comunicare al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), Cătălin Anton, în perioada 26 - 29 aprilie are loc licitaţia pentru 172 de subsectoare de plajă, pentru care au fost depuse doar 139 de oferte.Luni, în prima zi a licitaţiei, au fost vizate sectoarele Agigea, Olimp I şi Vama Veche şi, potrivit datelor furnizate de ABADL, pe unele subsectoare licitate nu au existat câte două oferte eligibile, ceea ce a dus la reprogramarea licitaţiei pentru zonele de plajă respective.
"De aceea, facem apel către agenţii economici care doresc să depună oferte pentru închirierea plajelor să pregătească în timp util toată documentaţia necesară", a afirmat Cătălin Anton.
Marţi vor avea loc licitaţiile pentru închirierea plajelor din sectoarele Mamaia I, Mamaia II, Eforie Nord II, miercuri - Mamaia IV şi joi - Mamaia V, Mamaia VI, Jupiter II, Venus I, Navodari III.
"Apreciem că în jurul perioadei de 3 - 4 mai va fi finalizată faza I a licitaţiilor pentru plajele de pe litoral, iar ulterior va fi publicat anunţul de participare pentru faza a doua, pentru care ofertele vor fi primite până în jurul datei de 12 mai", a precizat Cătălin Anton.
Agenţii economici care vor câştiga sectoare de plajă au posibilitatea să le administreze până la 15 octombrie, dar au obligaţia de a pune la dispoziţie o suprafaţă de plajă necesară organizării şi desfăşurarii serviciului SALVAMAR şi a posturilor de prim-ajutor.
De asemenea, operatorii de plajă mai trebuie să nu împiedice, în niciun fel, accesul pe plajă şi să nu perceapă taxe de acces, să nu subînchirieze şi să nu cesioneze sectorul de plajă, să nu execute construcţii şi dotări ilegale pe suprafaţa închiriată şi să nu desfăşoare alte activităţi care să modifice calitatea şi cantitatea fâşiei de plajă sau care pot afecta mediul natural şi să lase liberă cel puţin 30 la sută din suprafaţa închiriată, pentru ca turiştii să-şi poată aşeza propriile accesorii de plajă. În plus, ei vor întreţine şi vor igieniza zilnic suprafaţa de plajă şi o vor dota cu recipiente adecvate pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vor participa la păstrarea ordinii publice pe plajă, în colaborare cu organele abilitate.