Cursa TAROM RO 264 a decolat recent de pe Aeroportul Ataturk şi va aduce în ţară 134 de pasageri, printre aceştia aflându-se cazuri umanitare şi patru copii olimpici români, împreună cu profesoara lor, care ar fi trebuit să ajungă la Hanoi, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al companiei, Georgeta Dinu.
"Suntem prima companie aeriană, non-turcă, ce a aterizat pe Ataturk, după evenimentele de azi-noapte. Cursa RO 264 a decolat recent de pe Ataturk, cu 134 de pasageri la bord, capacitate maximă, printre care se află o femeie bolnavă, cu însoţitor, o femeie însărcinată, patru copii olimpici români, împreună cu profesoara lor, şi două familii cu copii mici", a spus Georgeta Dinu.
Ea a explicat că aceste cazuri umanitare au putut fi preluate pe cursa TAROM RO 264 deoarece un grup de 12 pasageri, care aveau bilete la acest zbor, nu s-a prezentat la îmbarcare.
Reprezentantul TAROM a adăugat că, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), o cursă suplimentară va decola de pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 00:00 şi va pleca spre Istanbul, urmând să preia de pe Ataturk cetăţeni români care au solicitat repatrierea. Potrivit Georgetei Dinu, cazurile umanitare şi cei patru copii olimpici, împreună cu profesoara lor, erau programaţi iniţial a ajunge în ţară cu această cursă suplimentară.
Decolarea aeronavei umanitare de pe aeroportul Ataturk este estimată pentru ora 2:15.
"Sunt cetăţeni care nu au bilete la TAROM, dar au solicitat repatrierea şi îi vom prelua pe toţi. Costurile vor fi suportate de MAE. Vor avea prioritate cazurile umanitare, bătrâni, copii. Din Bucureşti, aeronava suplimentară pleacă în jurul orei 00:00 şi întoarcerea este estimată pentru ora 2:15", a precizat Georgeta Dinu.
Cei patru copii olimpici români, împreună cu profesoara lor, au ajuns în Istanbul cu compania Turkish Airlines, fiind în tranzit spre Hanoi.
"Întrucât Turkish Airlines are în continuare zborurile anulate, TAROM îi va prelua şi le-a asigurat îmbarcarea în cursa suplimentară. Deoarece au rămas locuri libere în cursa RO 264, întrucât 12 pasageri nu s-au prezentat, aceşti copii şi profesoara lor au avut prioritate. De asemenea, au putut fi preluate şi alte cazuri umanitare, în funcţie de locurile disponibile, aeronava fiind încărcată la capacitate maximă", a explicat Georgeta Dinu.
Echipele mobile ale Consulatului General al României la Istanbul se află în continuare în Aeroportul Internaţional Ataturk împreună cu reprezentanţii TAROM Istanbul şi oferă asistenţă cetăţenilor români aflaţi în incinta acestuia.
Punctele de întâlnire pentru cetăţenii români au fost stabilite în două locaţii - zona de check-in la poarta G17, iar în zona de tranzit - în proximitatea ghişeului central de informaţii, lângă Cafe Nero şi Magazinul Old Bazaar.
Pentru acordarea corespunzătoare a asistenţei consulare şi preluarea operativă a solicitărilor cetăţenilor români, MAE a pus la dispoziţia cetăţenilor interesaţi în mod suplimentar şi linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim de gratuitate), precum şi adresa de e-mail: callcenter@mae.ro. Cetăţenii români aflaţi în Turcia au în continuare la dispoziţie numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579. www.agerpres.ro